Calendarul lucrărilor agricole, în luna august

În luna august caracterizată de temperaturile ridicate şi lipsa precipitaţiilor, trebuie pregătit terenul  şi eventual aplicate şi erbicidele care aproximativ într-o lună pot fi translocate în totalitate către rădăcini. Tot în această lună se mai recoltează: fasolea, ardeiul, vinetele, dovleceii, rădăcinoasele, fasolea verde, cartofii, soia, floarea soarelui şi sfecla de zahăr. În continuare, se va cosi şi depozita în cele mai bune condiţii lucerna şi trifoiul, atunci când plantele au înflorit în proporţie de 25%. În luna august se pregătesc depozitele pentru cartofi şi sfecla furajeră iar silozurile sunt supuse dezinsecţiei pentru o bună depozitare a cerealelor.

În legumicultură, se vor semăna în câmp culturile succesive -varza de toamnă şi castraveţii de toamnă, dar şi salata pentru a se obţine răsadul ce se plantează la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie. Se mai poate planta fasolea, mazărea, salata, spanacul, ridichiile de lună, prazul etc. Se încheie recoltatul roşiilor timpurii, a cepei de arpagic şi usturoiului. Tot în această lună se monitorizează starea fitosanitară a culturilor şi se aplică tratamentele adecvate cu fungicide şi insecticide pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, precum şi erbicidarea buruienilor.

În pomicultură, în luna august se aplică obişnuitele lucrări de întreţinere a solului, combaterea bolilor şi a dăunătorilor, tăierile în verde la sâmburoase. Prin tăierea în verde se obţine o cicatrizare mai bună şi se evită scurgerile. Se vor rări ramurile, înlăturându-se cele lacome din partea superioară a coroanei şi cele uscate. După tăierea în verde este indicat să se aplice o irigare şi o fertilizare.

La măr, păr şi gutui se vor efectua tratamente împotriva principalelor boli şi dăunători cum ar fi rapăn, făinare, monilioza, acarieni, afide şi insecte minatoare. Lucrările solului constau şi în aplicarea de erbicide, acolo unde au fost ploi abundente. Între pomi, se poate aplica praşila, superficial la 4-5 cm. Aceste intervenţii ajuta şi la păstrarea umidităţii solului, acolo unde nu a fost apă suficientă sau nu se poate iriga.

În viticultură se va proceda la legatul corzilor pe spalieri sau araci şi la cârnitul corzilor cu înlăturarea ultimei treimi a acestora, când boabele strugurilor au intrat în pârgă. Astfel, se va stopa creşterea vegetativă şi se va stimula acumularea de zaharuri în boabe. Va rezulta o creştere a calităţii strugurilor şi o bună rezistenţă a corzilor pe timp de iarnă. Pentru combaterea buruienilor păgubitoare, se pot aplica erbcide totale, cu mare atenţie astfel încât erbicidul să nu ajungă pe frunzele viţei. La viile hibride pot apărea atacuri ale acarienilor, în acest caz, se vor stropi plantele cu acaricide. Condiţiile climatice din acest an, când alternează perioadele secetoase cu cele ploioase, sunt momentul optim pentru dezvoltarea ciupercilor dar şi a bolilor. Mana viţei de vie atacă toate organele verzi prin apariţia unor pete în dreptul cărora pe dosul frunzelor se formează un puf albicios. Atacul este favorizat de timpul umed şi călduros.

Făinarea apare ca un micelilu păslos de culoare alb-gri, acoperit cu o pulbere cu aspect de făinare. Putregaiul cenuşiu este produs de o ciupercă polifagă care atacă toate organele verzi, atacul cel mai periculos fiind pe fructe, atunci când intră în pârgă. Pieliţa bobului se brunifică, se desprinde uşor de pe pulpă şi întreg bobul putrezit se acoperă de un praf cenuşiu reprezentat prin sporii ciupercii. Atacul putregaiului este favorizat de timpul rece şi ploios. În floricultură se execută lucrările de întreţinere: mobilizarea solului, udatul, fertilizarea fazială, combaterea bolilor şi dăunătorilor, curăţirea tufelor. În a doua jumatate a lunii se plantează la loc definitiv speciile bulboase şi bianuale. Se vor semăna seminţele de măceş, în vederea obţinerii puieţilor portaltoi pentru trandafiri. Se va continua altoirea trandafirului în ochi şi se vor aplica îngrăşăminte lichide sau granulate.