În funcție de cerinţele speciilor de legume faţă de substratul nutritiv, se urmăreşte ca acesta să aibă o serie de proprietăți fizico-chimice care să favorizeze dezvoltarea normală a plantelor. Dintre caracteristicile substratului nutritiv amintim pe cele mai importante:
– Porozitatea trebuie să fie nealterabilă în timp, cu un raport optim între faza solidă, lichidă şi gazoasă. În general, se apreciază ca optim un volum lacunar de cca 70%, din care 40% să fie reprezentat de partea gazoasă.
– Capacitatea de reţinere a apei de către substrat, care condiţionează volumul de aer al acestuia. De exemplu, turba neagră absoarbe o cantitate mare de apă, dar în comparaţie cu turba roşie, disponibilitatea în apă poate fi redusă.
– Tasarea substratului reprezintă o proprietate mecanică cu influenţe puternice asupra caracteristicilor hidrofizice. Fenomenul de tasare are ca efect principal diminuarea porozităţii care determină în secundar o creştere a capacităţii de reţinere a apei. Cauzele susceptibile de a provoca tasarea sunt, înainte de toate, determinate de rezistenţa mecanică prea scăzută însoţită de elasticitate insuficientă şi de uscare şi apoi reumezire.
– Valoarea pH la substraturile nutritive trebuie să fie adaptată la un număr mare de specii. Se preferă de regulă o reacţie slab acidă.
– Conţinutul în elemente nutritive trebuie să fie echilibrat şi nu este neapărat necesar să corespundă strict de la început. Acesta poate fi optimizat prin adaosuri corespunzătoare de îngrăşăminte minerale. Folosirea mraniţei în cantităţi mari poate conduce la situaţii limită, datorită în special conţinutului foarte ridicat de potasiu şi de sodiu.
– Absenţa agenţilor patogeni, a dăunătorilor şi a seminţelor de buruieni sunt însuşiri obligatorii ale substraturilor nutritive.
Se recomandă ca atunci când substratul nutritiv este format din mai multe componente, în prealabil acestea să fie analizate din punct de vedere agrochimic pentru a stabili raportul optim de participare în amestec a fiecărei componente.