Ce hibrizi de floarea-soarelui au performat în 2022 și ce hibrizi aleg fermierii campania aceasta

Alegerile hibrizilor de floarea-soarelui pentru campania de semănat din această primăvară au fost făcute, fermierii alegând deja cei mai potriviți hibrizi pentru ferma lor, iar mulți dintre ei au rămas fideli hibrizilor Pioneer care le-au oferit anul trecut producții foarte bune. De aceea, compania Corteva Agriscience prezintă în cele ce urmează alegerile câtorva fermieri campioni la floarea-soarelui, precum și tehnologiile care le-au asigurat în 2022 producții satisfăcătoare.

Domnul Gheorghe Gheorghe din județul Prahova a devenit fermier campion datorită hibridului P64LE162, care i-a oferit o producție de 4.110 kg/ha. Dumnealui lucrează 335 ha, iar floarea-soarelui a semănat anul trecut pe 82 ha, după cultura de grâu. “Cu hibridul P64LE162 semănat pe 36 ha, am obținut 4.110 kg/ha, iar cu hibridul P64LE99 semănat pe 46 ha, am obținut 3.402 kg/ha. După recoltatul grâului am arat terenul, iar în primăvară am intrat cu discul și apoi cu combinatorul, fiecare câte o trecere, iar în timpul semănatului, pe rând, am aplicat îngrășământ triplu 16 – 110 kg/ha, lucrare ce a avut loc în data de 8 aprilie. Am aplicat două erbicide și un fungicid în stadiul de 4-6 frunze. Apoi la prășit am și fertilizat cu 100 kg/ha de uree, iar ca al doilea tratament am aplicat din nou 6 kg de uree și un foliar și asta a fost tot. Am recoltat în data de 6 septembrie, iar în campania ce urmează voi semăna 85 ha cu floarea-soarelui și am ales hibrizii P64LE137 precum și P64LE162”, a declarat domnul Gheorghe.

În cadrul fermei Agroleg Silistraru din județul Brăila, domnul George Dogărescu a semănat hibridul P64LE99 și a obținut 4.070 kg/ha într-o zonă puternic afectată de secetă, aplicând o normă de udare de 25-30 l/m² prin aspersie cu tamburii. În fermă, planta premergătoare a fost porumbul, astfel că terenul a fost arat la 30 cm în toamnă și a urmat o trecere peste arătura cu grapa cu discuri. În primăvară fermierul a aplicat azotat de amoniu prin împrăștiere cu MA ul – 100 kg/ha și l-a incorporat cu combinatorul la pregătirea patului germinativ. Semănatul a avut loc în data de 4 aprilie, cu 300 kg îngrășământ de tip complex 20.20.0. În stadiul de 4-6 frunze, cultura a fost erbicidată cu 30gr/ha de Express + Tanos 0.4kg/ha, pentru combaterea buruienilor monocotiledonate, a mai urmat o erbicidare, aplicarea unui  îngrășământ foliar, după care s-a aplicat o norma de 25 – 30 l/ m² prin aspersie cu tamburii. În faza de buton floral, s-a aplicat al doilea fungicid, împreuna cu un alt stimulator foliar, iar recoltatul a avut loc în data de 2 septembrie.

În județul Argeș, fermier campion a devenit domnul Dorinel Iancu, cu o producție de 4.000 kg/ha, obținută cu hibridul P64LE99. Acesta lucrează 370 ha, iar floarea-soarelui a ocupat anul trecut 90 ha. “Cultură premergătoare a fost grâul, astfel că am scarificat și apoi am intrat cu un disc greu în toamnă, iar în primăvară am pregătit terenul în două treceri cu combinatorul. La finalul lunii martie am semănat și am aplicat îngrășământ 20.20.0 – 200 kg/ha. La prășit am fertilizat din nou, de această dată cu azot – 150 kg/ha. Am erbicidat preemergent, apoi am aplicat Express în stadiul de 6 frunze și am aplicat două tratamente, primul cu fungicid și îngrășământ foliar, al doilea doar cu fungicid. Și aceasta a fost toată tehnologia, nu a fost cazul să aplic și altceva. Am recoltat la final de august și pot spune că am fost mulțumit de producția obținută. De aceea și în această primăvară voi semăna P64LE99 pe 40 ha, dar și un hibrid nou din gama Pioneer”, a punctat domnul Iancu.

În cadrul fermei Agro Buzoiești din județul Argeș, fermieri campioni au devenit și domnii ing. Cornel Șerban și George Naie, care au ales hibrizii P64LE162 – 4.000 kg/ha și P64LE99 – 3.900 kg/ha. “Anul trecut am avut floarea-soarelui pe 400 ha, iar cultura premergătoare a fost grâul. Am arat terenul în toamnă, în primăvară am pregătit cu discul și am semănat în a doua decadă a lunii martie, atunci am și fertilizat cu îngrășăminte complexe 20.20.0 – 250 kg/ha. În vegetație am fertilizat cu azot – 220 kg/ha, am efectuat două treceri cu erbicide, o trecere în preemergență și una în postemergență, și am aplicat un fungicid. Nu a mai fost cazul să aplicăm altceva, iar recoltatul a avut loc la finalul lunii august și început de septembrie. În această primăvară vom semăna 460 ha cu floarea-soarelui și pentru că am fost mulțumiți de producția obținută, jumătate din suprafață cu hibridul P64LE99 și cealaltă jumătate cu P64LE162”, a declarat domnul George Naie.

Tot în județul Argeș îți desfășoară activitatea următorul fermier campion, domnul Mădălin Cirtoc. Acesta lucrează 400 ha, iar floarea-soarelui a semănat anul trecut 100 ha. A ales doi hibirzi Pioneer, P64LE99 și P64LE162, primul oferindu-i o producție de 3.920 kg/ha, iar cel de-al doilea 3.960 kg/ha. “În funcție de solă, cultura premergătoare a fost fie grâu, fie porumb, astfel că terenul a fost arat și apoi pregătit cu discul și combinatorul. Am semănat în perioada optimă și am administrat îngrășământ triplu 15, iar în vegetație, în stadiul de 6-8 frunze, am fertilizat cu uree. Am erbicidat preemergent și apoi am intervenit cu Express, în stadiul de 6-8 frunze am aplicat primul tratament cu îngrășământ foliar, insecticid și fungicid, iar al doilea tratament, la 10-12 frunze, a fost cu fungicid, insecticid și foliar”, a afirmat fermierul. Acesta a mai precizat faptul că a recoltat la începutul lunii august și a fost mulțumit de producția obținută, menționând faptul că cei doi hibrizi sunt stabili, motiv pentru care îi va alege și anul acesta.

Domnul Alexandru Chiriță din județul Călărași a devenit fermier campion cu hibridul P64LE99, care i-a oferit o producție de 3.820 kg/ha.

Un alt fermier campion la floarea-soarelui este domnul Paul Cocan din localitatea Viișoara, județul Cluj. Anul trecut a ales hibridul P64LE137 și a obținut 3.700 kg/ha și a fost mulțumit de producția obținută. “Lucrăm 1.600 ha, floarea-soarelui am semănat pe 220 ha, dintre care pe 30 ha am avut hibridul P64LE137. Planta premergătoare a fost porumbul pentru siloz, astfel că am arat în toamnă, după care în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul. Am semănat pe 23 martie și am aplicat îngrășământ triplu 16. Am fertilizat și în vegetație, în stadiul de 6-8 frunze, cu nitrocalcar – 150 kg/ha. Am erbicidat în preemergență și în postemergență, iar în stadiul de 2 frunze a fost necesară aplicarea unui insecticid sistemic și un produs pe bază de aminoacizi, deoarece am avut un atac de afide. A urmat aplicarea unui produs pe bază de sulf și un aficid, iar înainte de înflorire am aplicat un insecticid sistemic, un fungicid și un îngrășământ. A urmat recoltatul în perioada 10-15 septembrie”, a precizat fermierul campion.

În județul Teleorman, fermier campion a devenit domnul Marius Costin Maceaca, care a ales hibridul P64LE137 și a obținut o producție de 3.400 kg/ha. “Floarea-soarelui am semănat-o după cultura de grâu, terenul a fost arat în toamnă și în primăvară pregătit cu combinatorul. În a doua jumătate a lunii martie am semănat, atunci am aplicat și îngrășăminte complexe 20.20.0 – 170 kg/ha. După semănat am erbicidat, în vegetație am aplicat Express și am fertilizat cu nitrocalcar, în stadiul de 8-10 frunze. Pe o solă de 5 ha, adică unde a fost cazul, am aplicat un fungicid. Doar atât am aplicat anul trecut, a fost o producție bună pentru zonă, iar primăvara aceasta voi semăna hibridul P64LE162”, a punctat agricultorul.