Cicada lemnului negru transmite boala de carantină Bois Noir

Cicada lemnului negru transmite boala de carantină cunoscută sub numele de Bois Noir. Această insectă a fost semnalată în centrul, vestul şi sudul ţării, daunele provocate de ea fiind indirecte. Adultul este negru, cu zone alb-gălbui, cu luciu metalic şi margini laterale albe. Larva prezintă smocuri de fire ceroase la capătul posterior al abdomenului. Specia iernează ca larvă la nivelul rădăcinilor.

În timpul iernii se succed 3 stadii larvare, iar în martie-aprilie apar larvele de vârsta 4-5.Adultul iese la suprafaţa solului începând cu sfârşitul lunii mai şi poate fi văzut pe vița de vie până la sfârșit de august, perioadă în care, prin hrănire, produce răspândirea bolii în plantaţie. În a doua jumătate a lunii august, adul­tul depune ouă în jurul coletu­lui, sau la câţiva centimetri în sol, iar după ecloziune larvele migrează în zona rădăcinilor unde iernează.

Specia este polifagă, fiind foarte cunos­cută în viticultură pentru producerea înnegririi lemnului (Bois Noir). Când nu este gă­sită pe viţa de vie, cicada este prezentă pe ur­zică (Urtica dioica) şi pe volbură (Convolvulus arvensis). Atunci când prezenţa vectorului şi plan­tarea materialului sănătos neinfectat din pepinieră sunt confirmate, tratamentele spe­cifice sunt strategii de bază în prevenirea acestei boli. Simptomele sunt asemănătoare cu ale flavescenţei, doar că aici lemnul capătă culoarea neagră. Diferenţierea lor clară se face prin testare cromozomială. Faţă de flavescenţa aurie, boala lemnului negru se răspândeşte mai încet în podgorii.