Cireșul poate deveni o cultură cu profituri substanțiale

Cireșele sunt fructe foarte apreciate și sunt consumate ca atare, dar și în produse precum gemuri sau sucuri. Totodată, cireșele sunt folosite în industria alimentară la produsele de patiserie și diverse dulciuri. Chiar și pe suprafețe mici, cireșii pot aduce profituri substanțiale, mai ales dacă se respectă rigorile impuse de acest pom fructifer.

Într-o plantație de un hectar intră circa 350 – 500 de cireși, la o distanță de 5 metri între rânduri și între pomi. Cireșii se plantează toamna, cu două săptămâni înainte de îngheț (20 octombrie-20 noiembrie) sau primăvara, în perioada 1 martie – 20 aprilie. Este de preferat, însă, să îi plantăm în toamnă.

Cireșul se plantează în soluri luto-nisipoase, care nu rețin apa în cantități mari, motiv pentru care se dezvoltă mai bine pe dealuri. La plantare, cireșul are nevoie de 8-10 litri de apă. Cireșul are nevoie de multă lumină, de tăieri constante, de fertilizări și de tratamente împotriva dăunătorilor, în mod special împotriva moniliozei.

În primii 3 ani de la plantare, cireșii nu produc fructe și abia în anul 5 sau chiar 6 ating potențialul de producție. În același timp, chiar dacă durează câțiva ani până pomii încep să rodească, o livadă poate produce fructe și timp de 4 decenii. Recoltarea se face la maturitatea deplină a fructelor și se depozitează în camere frigorifice.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*