În cazul in care se înfiinţează o plantaţie în jurul casei în care proprietarul îşi are domiciliul la o distanţă mai mare, dar cu posibilităţi de a se deplasa relativ des (săptămânal în lunile mai-iunie) şi este asigurată paza, atunci este bine să fie alese în primul rând soiuri de masă. Dacă strugurii obţinuţi vor fi doar pentru consumul familial, se va urmări ca viţele procurate să fie din soiuri pentru struguri de masă care să “acopere” (aproape) toate cele 7 epoci de maturare. Se asigură astfel consumul pe durata a 3 luni şi jumătate (16.07-31.10), eventual cu prelungire prin strugurii puşi la păstrare peste iarnă. Viticultorul amator poate realiza un aşa-zis “conveier familial”, plantând câte 5-20 viţe/soi, în funcţie de nevoi.
Condiţiile de microclimă pot influenţa maturarea fie favorabil, cu devansarea acesteia (prin cultivare pe dealuri însorite, cu expoziţie predominant sudică şi viţe plantate rar, de vigoare slabă ori mijlocie, pe soluri pietroase ori nisipoase etc), fie defavorabil, prin întârzierea maturării (cultură la baza pantei, expunere predom-inant nordică, viţe plantate des, vigoare mare, soluri argiloase, umede etc). Se va avea în vedere că în cazul unor viţe ridicate pe pereţii sudici ai unor clădiri, sau cu struguri mai apropiaţi de suprafaţa solului (efectul benefic al radiaţiilor), se poate obţine o devansare a maturării acestora. Pentru zonele sudice ale ţării (Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, sudul Moldovei) în condiţii de microclimă favorabilă se pot cultiva viţe din soiurile tuturor celor 7 epoci de maturare. Pentru zonele mai reci sau cu microclimă nefavorabilă, se va renunţa la cultivarea viţelor din ultimele epoci de maturare, coborând cu atât mai mult ultima epocă cu cât condiţiile climatice sunt mai nefavorabile. Viticultorii care cultivă viţe în zone deosebit de favorabile sub raport climatic, este bine să planteze prioritar soiuri cu maturare timpurie, ai căror struguri se pot valorifica la preţ de trufandale. Trebuie ştiut însă faptul că soiurile timpurii realizează o producţie mai mică decât cele cu maturare mai tardivă.
În cazul în care se dispune de mai mult teren, iar viticultorul doreşte să cultive un număr relativ mare de viţe, atunci este bine să aleagă dintre cele tipice pentru struguri de vin, care au în general boabele mici, suculente şi dulci, în special soiurile de calitate superioară. În primul rând, trebuie să se decidă asupra culorii vinului (roşu sau alb), în funcţie de preferinţă, obişnuinţă, sănătate etc. Desigur se pot cultiva atât soiuri pentru vinuri albe, cât şi roşii, cu condiţia să nu fie amestecate ca struguri, ca must sau ca vin, pentru a nu se realiza vinuri “pătate” (cu tentă roz). Viţele din soiuri pentru struguri de vin (alb sau roşu) se aleg din cele cu maturare în aceeaşi epocă, sau din epoci alăturate, pentru a se putea recolta în acelaşi timp.
Atât pentru vinuri albe, cât şi pentru roşii, este indicat să fie alcătuit un sortiment de 3 soiuri, fie de calitate (mai slab productive), fie de consum curent (care dau producţii mai mari), sau din ambele categorii. Cultivând câte 3 soiuri, din strugurii acestora se obţin vinuri mai armonioase, completându-se unele pe altele. Chiar şi cei care cultivă predominant viţe din soiuri pentru vin, pot planta în interiorul parcelei un număr restrâns din soiuri pentru masă, cu maturare în epoci diferite, ori să aleagă viţe din soiuri cu funcţie mixtă (masă + vin), având boabele mai mari decât cele pentru vin şi mai crocante. Asemenea soiuri pentru vinuri albe sunt: Creaţă, Mustoasă de Măderat, Iordană, Plăvaie, Rkaţiteli, Mioriţa, Muscat Ottonel, Tămâioasă românească, Aromat de Iaşi, Donaris şi Şarba, iar pentru vinuri roşii: Oporto, Băbească neagră, Codană, Zweigelt, Fetească neagră, Negru aromat şi Mamaia.