Cum va fi vremea în această săptămână…

Pe ansamblu, perioada următoare se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod normal, în cea mai mare parte a teritoriului agricol. Temperatura maximă a aerului se va situa între 4…17°C, în majoritatea zonelor de cultură, iar cea minimă va fi cuprinsă între -7…9°C în aproape toată țara, cele mai scăzute valori fiind posibile în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor fi condiții de producere a înghețului la suprafață solului.

Sub aspect pluviometric, sunt posibile ploi locale, dar și mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), însoțite de intensificări temporare ale vântului, iar izolat, cantitățile de apă pot fi mai însemnate. De asemenea, în zonele de câmpie vor fi condiții de producere a ceții, asociată cu burniță. Rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în majoritatea regiunilor agricole.

Conținutul de apă din sol va prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată și puternică, local în estul, sud-estul și centrul Dobrogei. Ca urmare, ritmurile biologice ale speciilor de toamnă vor evolua în general normal pe aproape întreg teritoriul agricol, cu excepția zonelor depresionare, unde procesele de vegetație ale culturilor vor fi încetinite și chiar stagnate temporar.

În funcție de data semănatului, orzul și grâul de toamnă vor parcurge fazele de răsărire, formare a frunzei a treia și înfrățire în majoritatea regiunilor, cu o uniformitate și vigurozitate a plantelor bună și medie, respectiv medie și slabă la culturile înființate tardiv. Sub aspect fenologic, la rapiță se va înregistra înfrunzirea (9-13 frunze), la nivelul întregii țări. Pomii fructiferi și vița de vie se vor afla în starea de repaus biologic, în cea mai mare parte a plantațiilor, speciile prezentând o bună rezistență la condițiile de iernare. Lucrările în câmp se vor desfășura pe ansamblu normal, exceptând zilele cu precipitații. sursa: meteoromania.ro