Deficiența de microelemente duce dezvoltarea anormală a plantelor

În practică se pot întâlni frecvent carenţe de microelemente. Diagnosticul uzual al stărilor de suferinţă determinate de dezechilibre nutritive este o metodă simplă, rapidă, la îndemâna fermierilor, dar prezin­tă incertitudini, deoarece în multe cazuri simptomele nu totdeauna sunt su­ficient de specifice, iar în alte cazuri acestea pot fi confundate cu cele pro­vocate de unele boli parazitare (de exemplu: deficienţa de N la orz – cu vi­roza piticirii galbene, deficienţa de N la in – cu fuzarioza, deficienţa de Fe la sfecla de zahăr – cu mozaicul sfeclei etc.).

De asemenea, se pot întâlni si­tuaţii mai complexe, când se suprapun simptome ale mai multor deficienţe, ca de exemplu cele date de toxicitatea Al şi Mn. Diagnosticul uzual are nevoie de confirmarea dată de o tes­tare a reacţiei culturii la fertilizarea cu elementul deficitar. Analizele de sol şi plantă au rol esenţial în definitivarea diagnosticului.

Fermierul trebuie să ştie să deosebească în cursul perioa­dei de vegetaţie (care trebuie urmărită cu atenţie) stările de creştere şi dezvoltare normale şi cele anormale să stabilească cauzele şi să indice măsurile corespunzătoare. Pentru precizarea diagnosticului, după examinarea atentă a stării de vegetaţie sunt necesare o serie de analize de teste chimice ale solului şi plantei. În practică se folosesc (sau ar trebui să se folosească): diagnosticul foliar al stării de nutriţie după semne exterioare aparente, diagnosticul prin analiza chimică a plantei, diagnosticul prin analiza chimică a solului și diagnosticul integrat, sol – plantă – recoltă.

Trebuie însă să se ştie că nu numai nutriţia necorespunzătoare duce la creşterea şi dezvoltarea anormală a plantelor, ci şi multe alte cauze. Desci­frarea lor este complicată, laborioasă şi solicită sprijinul cercetării de profil sau al unor organisme de specialitate. De aceea, înainte de a trece la investigaţii chimice, se analizează: cauzele de ordin meteorologic (secetă, insolaţie puternică, grindi­nă, brume, temperatură scăzută prelungită etc.), de ordin fitosanitar (plantele pot absorbi soluţia solului nu numai cu elemente cu rol esenţial în metabolism, ci şi alte elemente care pot avea efect toxic sau de inhibare a creşterii, ca de ex.: erbicidele) și de ordin tehnologic (greşeli în tehnologia de cultură, etc.).

Numai după ce se face o analiză în ordinea – factori climatici – însuşiri fizice ale solului – factori agrotehnici – factori biologici şi se constată că nu aceştia sunt cauza creşterii defectuoase sau a scăderii recoltei, ci nutriţia este defectuoasă, se trece la identificarea cauzelor de ordin chimic prin analiza solului şi/sau a plantelor sau prin analize de sol-plantă – recoltă.