Ediția a 2-a a MBAG, programul de pregătire în agri-business dedicat fermierilor, continuă în această toamnă

În luna octombrie 2021 va începe a doua ediție a MBAG (Management și Business în Agricultură), program de pregătire dedicat fermierilor, care are ca scop sprijinirea transformării fermelor românești în business-uri profitabile și sustenabile. Programul este unul amplu, realizat cu susținerea companiilor Agrii România, Cargill Agricultura, Microsoft, Raiffeisen Bank, Syngenta, we agri și Amazag.

În ediția de anul acesta, MBAG va include 30 de tineri fermieri români din toată țara, care, pentru 8 luni de zile, vor lua parte gratuit la cursurile și experiența oferite de acest program.

Continuăm implicarea noastră în crearea unei comunități de fermieri performanți, foarte bine pregătiți. Vrem să readucem industria agricolă românească acolo unde îi este locul, în topul european, și facem asta oferind fermierilor români cunoștințe și informații actuale, utile și aplicabile. Suntem încântați că avem alături de noi unele dintre cele mai importante companii din industrie, parteneri fără de care un astfel de program nu ar fi fost posibil”, a declarat Laurențiu Asimionesei, reprezentant al companiei Amazag, fondatoarea programului MBAG.

Pe lângă direcțiile principale de învățare – agricultură, business management, financiar, vânzări, trading și tehnologie, programul mai oferă acces la cunoștințe în domenii precum marketing, HR, juridic sau accesarea de fonduri europene. În plus, cursanții vor avea posibilitatea de a face networking, de a împărtăși experiențe proprii și de a participa la reuniuni cu asociațiile din industrie.

Prima ediție s-a bucurat de un real succes. Am avut o selecție foarte bună de fermieri participanți și un transfer de cunoștinte excelent. Deoarece interesul manifestat a fost unul foarte ridicat, anul acesta am hotărât să permitem unui număr mai mare de participanți să acceseze programul. În plus, am mărit durata de desfășurare, crescând numărul de companii partenere și de traineri implicați. Știm că așteptările fermierilor sunt foarte mari și suntem hotărâți să oferim o experiență unică, prin curricula complexă, calitatea informației, a speakerilor și a fermierilor admiși”, a concluzionat reprezentantul Amazag.  

Înscrierile în program au loc în perioada 11 august – 10 septembrie. Fermierii care doresc să se înscrie o pot face direct pe site-ul programului (www.mbag.ro), unde pot consulta calendarul de desfășurare și criteriile de eligibilitate.

Despre AMAZAG:  AMAZAG este o platformă despre agricultură, cu ajutorul căreia toți cei care produc sau pun în valoare mâncarea, de la fermă la farfurie, pot performa mai bine. AMAZAG reunește o serie de proiecte educaționale dedicate industriei agri, precum Atelierele Amazag, MBAG, GreenFields Academy sau MEET THE FOOD.