Cel mai probabil acesta a fost ultimul an când s-a acordat derogare pentru tratamentul semințelor de porumb în vederea combaterii atacului rățișoarei porumbului (Tanymecus dilaticollis Gyll), în timp ce pentru floarea soarelui nu s-a mai acordat derogare. În ultimii ani s-a tot discutat despre rotația culturilor, ca metodă a prevenirii atacul rățișoarei porumbului și de a scădea, în timp, rezerva biologică a acestui dăunător.
Numai că, în loc ca populatia rățișoarei porumbului să scadă, parcă mai mult crește, având în vedere atacurile din ce în ce mai ridicate, atât în zonele favorabile din sudul și sud-estul țării, dar și în zone considerate până acum mai puțin favorabile, cum ar fi zona de vest sau nord-est a țării sau chiar zone considerate până acum nefavorabile, cum ar fi județul Sibiu. Cercetări privind rolul rotaţei culturilor asupra atacului acestui dăunător s-au efectuat încă de acum 60 de ani, la ICCPT (actualul INCDA) Fundulea, de către Paulian.
Foto: Marginea unei sole cu grâu de toamnă, parțial distrusă în urma atacului de Tanymecus dilaticollis
Astfel, în perioada 1966-1967, s-a testat un asolament din care făceau parte porumbul, sorgul, floarea soarelui, sfecla de zahăr și grâul de toamnă. Rezultatele cercetărilor au scos în evidență faptul că porumbul cultivat după porumb asigură cele mai bune condiții pentru dezvoltarea larvelor rățișoarei, lucru care duce la creșterea populației, de la un an la altul.
Conform lui Paulian, a doua plantă din cele șase care au făcut obiectul acestui studiu, care a asigurat într-o oarecare măsură condițiile necesare speciei Tanymecus dilaticollis spre a-și încheia dezvoltarea, a fost sorgul. Cu toate acestea, densitatea larvelor aflate în ultimul stadiu de dezvoltare a fost la jumătate față de cea înregistrată într-o cultură de porumb.
La floarea soarelui s-au găsit doar 12 % larve, comparativ cu numărul celor din cultura porumbului. Acum, trebuie menționat faptul că aceste cercetări au necesitat un volum foarte mare de muncă, având în vedere că larvele, la completa dezvoltare, se află în sol, la 40-60 cm adâncime și că era necesară efectuarea unui număr ridicat de sondaje! Este drept, atunci nu exista problema penuriei forței de muncă sau a lipsei resurselor financiare din cercetarea agricolă, așa cum este în zilele noastre.
Cercetări ulterioare au scos în evidență faptul că mazărea nu este o plantă gazdă pentru rățișoara porumbului. Adulții nu se hrănesc cu frunzele de mazăre iar larvele nu se înmulțesc pe rădăcinile acestei leguminoase pentru boabe.
Foto: Cultura de floarea soarelui, parțial distrusă în urma atacului de Tanymecus dilaticollis
În privința florii soarelui, Paulian a menționat că în ciuda faptului că adulții se hrănesc cu această cultură, existând riscul de compromitere a ei, în cazul atacurilor ridicate, dublate de secetă, cu toate acestea, larvele care își înscheie ciclul de dezvoltare la sfârșitul lunii iulie, nu au condiții de hrană decât în culturile cu o perioadă de vegetație prelungită, al căror sistem radicular să se mențină viabil până la începutul lunii august. Conform lui Paulian, doar porumbul și sorgul pot să ofere larvelor de Tanuymecus aceste condiții. De asemenea, din flora spontană, pălamida asigură cele mai bune condiții pentru dezvoltarea larvelor rățișoarei porumbului.
Întrebarea care se pune în legătură cu floarea soarelui este dacă nu cumva actualii hibrizi folosiți asigură o masă bogată de rădăcini, pentru hrana larvelor de Tanymecus dilaticollis și dacă întârzierea semănatului florii soarelui, nu are drept rezultat ca plantele să aibă sistemul radicular viabil și în luna august, fapt ce ar asigura condiții optime pentru dezvoltarea larvelor?
Foto: Cultura de soia, parţial distrusă în urma atacului de Tanymecus dilaticollis
Ample cercetări privind influența şi evoluția rățișoarei porumbului în diferite culturi au fost făcute, tot la ICCPT (acutalul INCDA) Fundulea, în anii ’90 de către Voinescu și Bărbulescu. S-au studiat mai multe rotații, cum ar fi: mazăre-grâu-soia-grâu, soia-grâu-mazăre-orz, grâu-grâu-orz-orz, porumb-borceag-porumb-porumb, fasole-porumb-borceag-porumb, mazăre-grâu-fasole-porumb, porumb-porumb-mazăre-grâu, porumb-porumb-porumb-mazăre, lucernă (3 ani)-grâu, grâu-porumb-porumb-porumb sau o monocultură de porumb, timp de patru ani.
Concluzia cercetărilor a fost faptul că porumbul favorizează cel mai mult înmulțirea speciei Tanymecus dilaticollis, asigurând înmulțirea optimă a larvelor și hrana preferată a adulților, în primăvara. De asemenea, soia, grâul și orzul prezintă o anumită preferință, ca hrană, pentru adulții de Tanymecus dilaticollis în timp ce lucerna, fasolea, borceagurile sau diferite specii de buruieni asigură, într-o proporție foarte mică, evoluția dăunătorului. Din contra, mazărea are acțiune repelentă asupra insectelor acestei specii, determinând migrarea acestora în căutare de hrană.
Referitor la migrare, una dintre concuziile acestei cercetări a fost că insectele se pot deplasa într-o solă semănată cu porumb dintr-o solă vecină, care a fost cultivată cu porumb anul precedent. Asta înseamnă că deși se respectă rotația culturilor și se seamănă porumb după culturi nefavorabile răţişorei, cu toate acestea, insectele pot migra de la vecini. La această concluzie au ajuns și cercetările ulterioare, efectuate la INCDA Fundulea, în anii 2000.
Tot în anii ’90, Voinescu a cercetat efectul plantei premergătoare asupra rezervei biologice a dăunătorului. Astfel, după o monocultură de porumb, timp de trei ani, s-a semănat porumb, floarea soarelui, grâu, orz, ovăz, în, soia, mazăre sau fasole. În mod evident, în cazul porumbului semănat al patrulea an la rând, s-a înregistrat cea mai mare rezervă biologică, între 40 și 70 de insecte/mp.
În cazul florii soarelui, cultivată după porumb (semănat trei ani la rând), rezerva biologică a fost de 5-8 insecte/mp, iar în cazul florii soarelui, rezerva a fost de 2-5 insecte/mp. În cazul cerealelor, a inului sau a leguminoaselor pentru boabe, semănate după porumb, rezerva biologică a fost scăzută, insectele migrând în alte sole, fiind în căutarea hranei preferate.
Și acum câteva observații proprii, în urma unei experiențe întreprinse în condițiile unei ferme comerciale, în sud-estul țării, într-o zonă de maximă favorabilitate pentru Tanymecus dilaticollis, unde rezerva biologica a dăunătorului este ridicată. În anul 2018, plantele de porumb din câmpul unde a avut loc această experiență au fost distruse în urma atacului rățișoarei, excepție făcând doar cele la care semințele au fost tratate. În locația experimentală, densitatea dăunătorului a fost de 25-30 insecte/mp, vremea a fost călduroasă și secetoasă, adică exact ce îi place rățișoarei.
În 2019, din cauza condițiilor meteorologice mai puțin favorabile din perioada când plantele de porumb se aflau în primele faze de vegetație (ploi abundente și temperaturi mai scăzute), atacul a fost mai scăzut, comparativ cu anul precedent, plantele deși au fost dăunate, au suprevieţuit. În 2019, în locația experimentală, densitatea dăunătorului a fost de 15-20 insecte/mp. Ei bine, ce au în comun cei doi ani? Porumbul a fost semănat după soia! Și atunci de unde așa rezervă ridicată? Simplu, insectele au migrat din solele vecine. În 2018, insectele au migrat dintr-o solă care, cu un an în urmă, a fost cultivată cu floarea soarelui. Cultura a fost distrusă și reînsămânţată de două ori, ca urmare a atacului răţişorei porumbului.
Prin urmare se naște iarăși această întrebare, dacă nu cumva actualii hibrizi de floarea soarelui pot asigura condițiile necesare pentru dezvoltarea larvelor de Tanymecus dilaticollis?
Foto: Cultura de porumb, parțial distrusă în urma atacului de Tanymecus dilaticollis
Concluzia cercetărilor efectuate timp de câteva decenii, la INCDA Fundulea, au scos în evidență faptul că o rotație corespunzătoare a culturilor poate limita într-o oarecare măsură manifestarea atacului adulților speciei Tanymecus dilaticollis, dar în cazul în care avem un număr redus de culturi, există riscul ca insectele să migreze din parcelele vecine, semănate anul precedent cu porumb. Ori, în ziua de astăzi rotațiile sunt scurte, ca urmare a sortimentului scăzut de culturi existent într-o fermă, pe motiv de rentabilitate.
Acesta este unul dintre motivele pentru care tratamentul semințelor cu un insecticid sistemic a reprezentat cea mai eficace metodă de combatere a acestui dăunător și de protejare a tinerelor plăntuțe de porumb sau floarea soarelui de atacul acestuia. În condițiile în care se cultivă aproape 2 milioane și jumate de hectare cu porumb și mai mult de un milion de hectare cu floarea soarelui, șansele ca să avem rotații corespunzătoare, în zonele de maximă favorabilitate a dăunătorului, din sudul și sud-estul țării, sunt minime.
De asemenea, fără o strategie coerentă, șansele să se cultive mazărea, pe scară largă, rămâne o utopie. Toți fermierii știu de beneficiile mazării ca și plantă premergătoare, precum și faptul că este o plantă repelentă pentru Tanymecus şi toți fermierii știu cât de rentabilă este cultura. Într-adevăr, în ultimii ani suprafeţele cu mazăre au crescut, dar insuficient pentru a putea avea rotații ca la carte, în zonele de maximă favorabilitate a acestui dăunător.
Dr. ing. Emil Georgescu, INCDA Fundulea