Euralis Seminţe la Ziua Porumbului de la Orezu!

Florin Guloiu, Technical Manager în cadrul companiei Euralis Seminţe, prezent la Ziua Porumbului de la Orezu, a vorbit despre hibrizii din lotul experimental.

“La ediţia din acest an am participat cu 6 hibrizi de porumb din grupe de maturitate diferite, de la 350 până la 450 FAO. Patru din cei şase hibrizi din platforma demonstrativă fac parte din grupa genetică Tropical® Dent. Aceasta grupă genetică nouă, caracterizată prin stabilitate, randament şi uscare rapidă a boabelor este deţinută în exclusivitate de EURALIS. Hibrizii propuşi de EURALIS fac parte din portofoliul comercial: ES FARADAYMAYFLOWERES METHODES HORNETKERALA, precum şi ES RHODIUM, hibrid nou care va intra în portofoliul comercial în campania 2021”, a precizat reprezentantul companiei Euralis.

ES FARADAY este un hibrid simplu de porumb din grupa FAO 350, genetică Tropical® Dent, cu o vigoare timpurie foarte bună şi sistem radicular foarte bine dezvoltat (concept Roots Power®), care asigură producţii stabile indiferent de condiţiile climatice. Este un hibrid care valorifică foarte bine atât solele cu potenţial ridicat, dar şi pe cele cu potenţial mai scăzut.

MAYFLOWER este un hibrid de porumb simplu cu bob dentat, grupa FAO 350-360, are talie redusă şi o inserţie joasă a ştiuletelui. Este bine adaptat la condiţii de stres climatic şi are o toleranţă foarte bună la frângere, cădere şi boli. Hibridul are un potenţial de producţie ridicat, fiind caracterizat prin stabilitate şi randament excelent.

ES METHOD, grupa FAO 380, genetică Tropical® Dent, este cel mai bine vândut hibrid din portofoliul Euralis, este foarte stabil şi are un randament ridicat în toate condiţiile de cultură. Prezintă efect de compensare foarte bun, caracteristică vizibilă în caz de densități reduse și aport ridicat de substanțe nutritive, dar şi uscarea rapidă a boabelor. Prezintă un efect stay green pronunțat, tulpină subțire și un raport foarte bun știulete/plantă întreagă. Hibridul este recomandat pentru obținerea de siloz timpuriu în zonele submontane.

KERALA, din grupa de maturitate FAO 400, este un hibrid cu bob dentat şi omogenitate foarte bună, talie redusă și inserție joasă a știuletelui. Hibridul prezintă o toleranță foarte bună la cădere și la Fusarium, având un comportament foarte bun, indiferent de condițiile climatice.

ES HORNET, aparţinând grupei de maturitate FAO 420, este un hibrid cu genetică Tropical® Dent. El prezintă toleranţă foarte bună la boli, dar şi o excelentă adaptabilitate la condiţiile de secetă. Hibridul are un potenţial genetic de producţie ridicat, caracterizat prin uscarea rapidă a boabelor, stabilitate şi randament.

ES RHODIUM, grupa FAO 450, este un hibrid cu genetică Tropical® Dent, talie mare şi inserţie medie a ştiuletelui, are o vigoare foarte bună la pornirea în vegetaţie şi toleranţă foarte bună la cădere. Este un hibrid cu potenţial foarte ridicat de producţie, recomandat pentru cultura irigată sau condiţii optime de cultură. Prezintă uscare rapidă la finalul ciclului vegetativ.