Fermierii confirmă calitatea hibrizilor românești creați de Expert Agribusiness

“Ziua Porumbului Românesc”, un eveniment organizat de echipa Expert Agribusiness în luna august, i-a adus la un loc pe fermierii care au avut în cultură, dar și în testare, hibrizi românești. Au luat cuvântul domnii Daniel Escariu din județul Timiș, Alexandru Valentin din județul Dâmbovița, Daniel Nica și Valentin Popa din județul Călărași, care au dorit să confirme calitatea hibrizilor produşi de Expert Agribusiness, menţionând că vor continua colaborarea pentru cultivarea acestora.

Reporterul Cotidianul Agricol prezent la eveniment a stat de vorbă cu fermierul Daniel Nica din loc. Unirea, județul Călărași, care a avut amabilitatea să vorbească despre colaborarea cu Expert Agribusiness, dar și despre sezonul agricol.

“Anul acesta a fost unul dificil, cu seceta din toamnă, precipitații puține în iarnă și primăvară, dar totuși, unele culturi au performat chiar și în aceste condiții. În cadrul societății Bliss administrez 595 de hectare pe care le-am cultivat cu orz, grâu, mazăre, lucernă de sămânță, floarea-soarelui și porumb. La orz am obținut doar 4 t/ha din cauza unei furtuni cu grindină, la grâu am obținut nesperat de bine, 6,2 t/ha, la mazăre am obținut o producție foarte mică, de 1,5 t/ha, iar floarea soarelui și porumbul arată bine și foarte bine în momentul de față. La o cantitate medie de precipitații, dar cu o agrotehnică avansată, precum utilaje, hibrizi și soiuri performante, tratamente de calitate am reușit să obțin producții bune la grâu, chiar și la orz, iar la porumb și floarea soarelui estimez producții foarte bune. 

Cu Expert Agribusiness am început o colaborare anul trecut și am realizat un lot demonstrativ unde am testat 8 hibrizi românești: EXP 3702, EXP 3401, CERA 320, CERA 380, STAR 390, EVO 3517 și EVO 3617. Hibrizii sunt extrem de productivi, s-au comportat foarte bine şi estimez o producție medie de 11-12 t/ha la neirigat. Sunt foarte mulțumit și intenționez ca sezonul următor să cultiv 30 de hectare cu hibrizi românești realizați de Expert Agribusiness. 

Mesajul meu pentru fermieri este să ne unim forțele și să facem cooperative care să funcționeze bine. Fără unire nu ne putem lupta cu mentalitățile și cu toți factorii de decizie din România. Trebuie să avem cât mai multă încredere unii în ceilalți pentru a merge mai departe. Iar îndemnul meu este să folosiți cu multă încredere hibrizi românești, adaptați foarte bine pentru zonele țării noastre și vă veți bucura de producții performante. Felicitări Expert Agribusiness pentru un eveniment reușit!”, ne-a declarat fermierul Daniel Nica.