Fermierul Sandor Darabont a preluat mandatul de Președinte al Clubului Fermierilor Români

Începând cu 1 iulie 2024, Sandor Darabont a preluat funcția de Președinte al Clubului Fermierilor Români pentru o perioadă de șase luni, în cadrul mecanismului președinției rotative instituit de asociație în 2021. Mecanismul președinției rotative urmărește punerea în prim-plan a unor teme de interes major pentru agricultura din România, dar și a unor probleme strategice specifice regiunii din care provine președintele. În luna noiembrie 2023, Clubul a creat o nouă structură de coordonare la nivel național formată din membrii fondatori și câte alți doi reprezentanți locali la nivel de regiune, fermieri performanți din toate regiunile țării, cu scopul de a consolida activitatea de informare și reprezentare a agriculturii românești.

Noul președinte al Clubului, Sandor Darabont, reprezintă regiunea Nord-Vest, iar pentru următoarele șase luni, obiectivele prioritare ale noului președinte sunt:

  1. Promovarea unei inițiative de politică publică: Politica Agricolă Integrată a României (PAI), prin întâlniri cu partidele politice și alte asociații de profil – PAI este un angajament transpartinic, de lungă durată, al Parlamentului și Guvernului României, stabilind prioritățile agriculturii, indiferent de componenta politică a Guvernului și de durata ciclurilor electorale.
  2. Continuarea demersurilor pentru Crearea unui Centru European de Excelență pentru Formarea și Promovarea Tinerilor Lideri și Antreprenorilor în Agricultură – cu rol principal în formarea tinerilor și antreprenorilor fermieri prin programe specializate, menite să faciliteze schimbul generațional, leadership-ul la nivel de ferme și implicarea proactivă în dezvoltarea comunității și a spațiului rural.
  3. Continuarea discuțiilor cu europarlamentarii de la Bruxelles și inițierea dialogurilor cu toți candidații aleși la nivel local și național – pentru a gândi și implementa o strategie de susținere a sectorului agricol.
  4. Activarea unei comunități de antreprenori în grupurile de reflecție Agrinnovator, deja existente – înființarea unui grup de lucru format din membrii Consiliului Național de Coordonare al Clubului, care va avea ca scop identificarea problemelor la nivel de fermă și elaborarea unor strategii de soluționare, coroborate cu strategia PAC și pe care să le putem propune la nivel ministerial pentru o abordare transpartinică și pentru a putea fi introduse în PNS-ul următor.

„Mă simt onorat să preiau mandatul de Președinte al Clubului Fermierilor Români, reprezentând o oportunitate de a contribui activ la dezvoltarea agriculturii la nivel național, dar și de a pune în valoare potențialul regiunii Nord-Vest pe care o reprezint. În calitate de fermier, înțeleg provocările și nevoile colegilor mei și voi lucra pentru a susține inițiative care vizează modernizarea agriculturii, voi continua demersurile pentru Crearea unui Centru European de Excelență pentru Formarea și Promovarea Tinerilor și Antreprenorilor în Agricultură și totodată, voi pune accent pe creșterea participanților proveniți din zona Nord-Vest în programele de formare organizate de Club. În aceeași măsură, voi promova strategia de Politică Agricolă Integrată a României, reprezentată de un angajament transpartinic, pe termen lung, care stabilește prioritățile agriculturii, indiferent de componenta politică și de durata ciclurilor electorale. Vom continua să lucrăm împreună pentru a aduce un plus de valoare agriculturii românești, asigurându-ne că nevoile și perspectivele fermierilor din toate regiunile țării sunt reprezentate și promovate corespunzător”, a declarat Sandor Darabont, Președintele Clubului Fermierilor Români.

Sandor Darabont preia mandatul de Președinte al Clubului Fermierilor Români de la Vonica Maniu, care a deținut funcția în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024. „În încheierea mandatului meu, sunt încrezător că Sandor Darabont va aduce o nouă energie și viziune în conducerea Clubului Fermierilor Români. Îi doresc succes în toate inițiativele sale și am încredere că va conduce organizația spre noi realizări”, a declarat Vonica Maniu, fostul președinte al Clubului Fermierilor Români.

Despre Clubul Fermierilor Români

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociație non-profit și neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu.

Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Români este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.

Activitatea asociației este organizată pe proiecte, bazate pe nevoile fermierilor, aprobate de Consiliul Director și puse în practică de unitatea executivă a Clubului. Proiectele vizează domeniile legislativ, fiscal, tehnologie și resurse umane și își propun să identifice soluții care să răspundă în mod real, concret, problemelor cu care se confruntă fermierii.

Clubul Fermerilor Români lansează și derulează programe și proiecte concrete pe patru direcții strategice de acțiune: reprezentare, consiliere și consultanță, formare și leadership, informare și comunicare.

www.cfro.ro