Inter-Bio, membru Enterprise Europe Network, dezvoltă relații de lungă durată cu mediul de afaceri din Kavala

În cadrul unei vizite efectuate la Camera de Comerț și Industrie din Kavala, săptămâna trecută, vizită desfășurată în contextul relațiilor pe care Asociația Inter-Bio le-a dezvoltat în cadrul rețelei Enterprise Europe Network, reprezentanții Inter-Bio au purtat discuții cu oficialii camerei, director Souzi Mavrommati, și membrii clusterului Bio Danubius, privind cooperarea în domeniul agroecologiei atât în sectorul cerealier, cât și vitivinicol și pășunat. Prin intermediul firmei Agro Danubius Trading, membru important al centrului de inovare Bio Danubius, au fost stabilite primele contacte cu producători din zonă, contacte care vor fi dezvoltate în viitor în cadrul colaborării pe care Inter-Bio o are cu Camera de Comerț și Industrie Kavala. 

„Vizita survine în contextul în care Inter-Bio a fost activ în cadrul Europe Enterprise Network prin încheierea a două parteneriate de afaceri între parteneri români și greci. Vom folosi experiența noastră și în alte proiecte internaționale, precum Agroecology-TRANSECT și Wallachia eHub, pentru a dezvolta afaceri în domeniile agroecologiei și digitalizării care completează parteneriatele existente în domeniul turismului și valorificării patrimoniului. De asemenea, intenționăm să organizăm o misiune economică la „Kavala Expo 2023″ cu parteneri din mai multe zone de afaceri” a declarat conf. univ. dr Costin Lianu, președinte Inter-Bio.