Rapița este o cultură care a devenit tot mai iubită de fermierii din România, chiar dacă în ultimii ani toamnele au fost tot mai secetoase, lipsa apei din sol creând mari probleme, atât la pregătirea terenului, dar și la răsărirea culturii. În toamna 2023 s-a semnat în condiții deosebit de secetoase, lipsa apei prelungind perioada de semant până în octombrie, mult peste epoca optimă. În aceste condiții, în toamnă mulți fermieri nu au aplicat erbicide nici în premergență, nici în postemergență. Prin urmare, presiunea combaterii buruienilor s-a mutat în primăvară.
În condițiile în care în acest an suprafețele semănate cu rapiță sunt destul de mici, după un episod geros în iarnă, când s-au mai pierdut o parte din plantele de rapiță, dacă nu se intervine în primăvara pentru combatera buruienilor, în special cele cu frunza lata, pierderile de producție pot fi substanțiale, fară a lua în calcul și atacul bollilor și dăunătorilor.
Ce erbicid să aplicăm?
KORVETTO, care conține noua substanță activă halauxifen-metil (Arylex) 5 g/l și clopiralid 120 g/l, doza omologată fiind de 1 l/ha. KORVETTO are o eficacitate bună în combaterea turiței (Galium aparine), buruiană dicotiledonată care da cele mai multe bătăi de cap fermierilor, atât în perioada de vegetație a culturii, concurând planta, cât și la recoltarea și la valorificarea producției. De asemenea, are eficacitate bună în combaterea pălămidei (Cirsium arvense). Alte buruieni problemă combătute de acest erbicid sunt: albăstrița (Centaurea cyanus), mușețelul (Matricaria spp.), loboda (Chenopodium album), macul (Papaver rhoeas), romanița (Anthemis arvensis), susaiul (Sonchus arvensis), cornuții (Xanthium strumarium), cruciuliță (Senecio vulgaris) etc..
Acesta se aplică în primăvară, de la faza de rozetă a culturii de rapiță de toamnă (BBCH 30), până când mugurii florali sunt prezenți dar sunt încă acoperiți de frunze (BBCH 50). Erbicidul are o selectivitate foarte bună pentru cultura de rapiță, fară restricții la culturile care urmează în rotație, inclusiv culturile succesive. În caz de cultură calamitată, după cultura de rapiță erbicidată cu KORVETTO se pot înființa următoarele culturi: rapița de primăvară, cereale de primăvară sau porumb. Deci erbicidul KORVETTO poate fi o soluție pentru combaterea buruienile dicotiledonate, atât anuale cât și perene, din cultura de rapiță semănată în toamnă, cu aplicare în primăvară.