
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț BARBU, a participat în data de 26 februarie 2024 la Consiliul Agricultură și Pescuit, ce a avut loc la Bruxelles. Între punctele importante de pe ordinea de zi s au aflat aspecte deosebit de relevante pentru producătorii agricoli din ţara noastră, astfel: propunerile de simplificare din partea Comisiei Europene ce vizează reducerea poverilor pentru fermierii din UE, aspecte privind Politica Agricolă Comună 2023-2027 şi strategia „De la fermă la consumator“. Pe baza informațiilor din partea președinției belgiene și a Comisiei Europene, miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la modalitățile de asigurare a unor răspunsuri structurale și rapide la criza actuală cu care se confruntă sectorul agricol.
La rubrica „Diverse” de pe ordinea de zi, președinția a oferit informații cu privire la conferința ministerială intitulată „Biosecuritatea și vaccinarea: instrumente-cheie pentru prevenirea, controlul și eradicarea bolilor animalelor”, care a avut loc la Bruxelles la 24 ianuarie 2024.
În plus, delegația daneză a furnizat informații cu privire la măsurile unilaterale de gestionare a pescuitului introduse de Regatul Unit, în timp ce Comisia a furnizat miniștrilor informații cu privire la utilizarea sistemului CATCH digital.
În cadrul rubricii „Diverse” de pe ordinea de zi, delegaţia română a oferit Comisiei o informare cu privire la GAEC 7 și 8, membrii delegaţiei italiene au prezentat aspecte privind agricultura, PAC și suveranitatea alimentară, iar reprezentanţii Slovaciei au f[cut referire la provocările cu care se confruntă fermierii şi au expus solicitările agricultorilor pentru un sector agricol competitiv și rezistent.