Musca mediteraneană a fructelor – un dăunător de carantină

Musca mediteraneeană a fructelor este un dăunător de carantină. S-a considerat că a atins limita dis­tribuţiei naturale şi că nu se va stabili în noi areale, cu excepţia regiunilor din jurul Mării Negre. Cu toate acestea, prezenţa muştei, chiar şi cu populaţii temporare, poate conduce la constrângeri suplimen­tare privind exportul de fructe în zonele neinfestate din alte continente.

Insecta este polifagă atacând peste 300 de specii de plante. Musca mediteraneeană a fructelor este considerată dăună­torul cel mai important al producţiei mondiale de fructe, în special pentru pier­sici, mere, pere, prune şi caise. Daunele sunt produse direct, prin introducerea ouălor sub coaja fructelor şi hrănirea lar­velor rezultate cu pulpa fructelor pe care o descompun, şi indirect, prin invadarea microorganismelor patogene (bacterii şi fungi) prin locurile de depunere a ouălor, care cauzează putrezirea fructelor. Sunt preferate fructele maturate, suculente, dar preferinţele pentru planta gazdă diferă în funcţie de regiune. Insecta dezvoltă un număr de 1-13 ge­neraţii pe an, în funcţie de condiţiile climatice. În zonele calde, insecta nu intră în diapauză.

În România prezintă o singură gene­raţie pe an. Pentru depunerea ouălor, fe­melele adulte străpung coaja fructului cu ovipozitorul şi depun 1 până la 10 ouă într-o singură cavitate. O femelă poate să depună între 300-1.000 de ouă. Sunt vul­nerabile fructele cu coaja rănită. După 2 – 3 zile, apar larvele care se hrănesc cu pulpa fructelor timp de 6 -10 până la 26 de zile, în funcţie de temperatură şi de planta gazdă, până ce ating vârsta a treia. Pulpa unde se dezvoltă larvele se transforma într-o masă zemoasă. Larvele mature părăsesc fructele şi pătrund în sol (3 cm) sau rămân pe sol în diferite adăposturi (resturi vegetale) pen­tru împupare. Stadiul de pupă permite speciei să supravieţuiască în condiţiile nefavorabile, cum ar fi lipsa de hrană şi de apă şi temperaturi extreme din timpul iernii. Fructele atacate cad pe pă­mânt în timpul sau după dezvoltarea lar­velor. În condiţii optime de temperatură, o generaţie durează aproximativ o lună.