NOUL FARMALL C SELECTION DISPONIBIL PENTRU ORICE TIP DE FERMIER

Titan Machinery România prezintă noua sa gamă de tractoare din portofoliu – CASE IH FARMALL C SELECTION, în două versiuni distincte din punct de vedere al puterii, respectiv FARMALL C SELECTION 100 și FARMALL C SELECTION 120.

Titan Machinery România dispune de asemenea de stoc și pentru această serie de tractoare CASE IH FARMALL C SELECTION și de posibilitate de livrare rapidă în orice localitate din țară. Aceste tractoare beneficiază de 3 ani garanție și pot dispune, la cerere, de echipament opțional.

În echiparea standard, CASE IH FARMALL C SELECTION 100 și 120 se prezintă cu un motor Common Rail FPT în 4 cilindri cu o capacitate de 3600 cm3, o capacitate mai mare decât tractoarele Farmall din generațiile anterioare, un motor Turbo Diesel cu Intercooler care are o putere nominală de 100 CP sau de 120 CP, în funcție de model.

PUTEREA NU ESTE TOTUL
Echipa care a dezvoltat motorul FPT a acordat multă atenție și mult timp pentru a potrivi perfect caracteristicile de cuplu al motoarelor F5C cu condițiile reale de lucru. Rezultatul este impresionant: cuplul maxim de 457 Nm este atins cu o economie de combustibil la 1.300 rpm, ceea ce face ca tractorul CASE IH FARMALL C să fie cu adevărat economic.

Transmisia ActiveDrive® PowerShuttle® servo-asistată oferă 12 trepte de viteză înainte și 12 trepte de viteză înapoi, tractorul atingând o viteză maximă de 40 km/h. Punțile HD (n.red. Heavy-Duty) cu ampatament mai lat decât modelul precedent cu 20 cm, oferă o stabilitate mărită și o capacitate de încărcare de 5200 kg pe fiecare. De asemenea, CASE IH FARMALL C SELECTION are o tracțiune integrală, iar punțile sunt dotate cu blocaj diferențial electro-hidraulic. Acest sistem vă va menține în mișcare pe pământ moale și umed, iar când îl deblocați, vă va asigura zero fricțiune a anvelopelor în curte.

HIDRAULICĂ VERSATILĂ PENTRU UN ÎNCĂRCĂTOR FRONTAL GREU
Cu o pompă hidraulică cu un debit maxim de 82 de litri/min și circuite hidraulice separate pentru direcție și valve hidraulice, CASE IH FARMALL C SELECTION este mereu puternic. Cu o selecție de până la trei valve hidraulice montate în spate și două montate pe mijloc, controlate de la distanță, debitul hidraulic poate fi direcționat după necesități, pentru a controla o multitudine de echipamente. CASE IH FARMALL C SELECTION este pregătit pentru operarea perfectă a încărcătorului frontal.

TURAȚII DE PRIZE PENTRU VERSATILITATE MAXIMĂ
Prin gama de turații a prizei de putere de 540/540E/1000, inclusiv turații sincron și o nouă curbă de putere care este perfect aliniată la funcționarea prizei de putere, CASE IH FARMALL C SELECTION vă ajută să lucrați în toate anotimpurile. În plus, turația prizei de putere a fost adaptată la o turație mai mică și mai eficientă a motorului.

CABINA DELUXE®

Din punct de vedere al cabinei și al confortului FARMALL C SELECTION este identic cu FARMALL C ADVANCED. Noul FARMALL C a fost proiectat să ofere vizibilitate extinsă, neobstrucționată a zonei de lucru și a utilajelor tractate. Trapa asigură o vizibilitate excelentă pentru lucrările la înălțime cu încărcător frontal. Luminile de lucru complet reglabile, integrate în acoperiș pentru protecție, vă vor oferi toată lumina de care aveți nevoie pentru a putea lucra după lăsarea întunericului.

SPAȚIOS ȘI CONFORTABIL ÎN INTERIOR
Ușile din sticlă cu deschidere mare și intrarea în cabină cu înălțime maximă, facilitează intrarea în cabină de pe ambele părți. Cu design-ul ergonomic, cu scaun pentru șofer cu suspensie pneumatică, complet reglabil, cu scaun pentru pasager pliabil și confortabil, podeaua plată, nivelul redus de zgomot și aerul condiționat, este o plăcere să conduci CASE IH FARMALL C SELECTION.

COMENZI INTUITIVE ȘI EFICIENTE
Toate comenzile esențiale sunt poziționate logic și la îndemână pentru a face timpul de muncă mai comod și mai productiv. Vă veți putea concentra cu ușurință datorită comenzilor pe care le utilizați cel mai frecvent, cum este schimbătorul de viteze, pârghiile de control de la distanță, accelerația de mână și joystick-ul opțional integrat al încărcătorului, unele lângă altele și la îndemână pe consola din dreapta.

CONDIȚII IDEALE

Circulația îmbunătățită a aerului la sistemul de încălzire și aer condiționat vă permite să vă creați mediul ideal în interiorul cabinei, pentru a lucra confortabil tot timpul anului și în orice condiții de vreme.

ZI ȘI NOAPTE
Puteți să lucrați cât de târziu aveți nevoie pentru a termina treaba; cu șase lumini de lucru complet reglabile și un girofar pentru lucrări rutiere, puteți să stați până când rezolvați totul.

Află mai multe informații de la reprezentanții Titan Machinery România, accesând link-ul de mai jos, respectiv punctul de lucru din țară cel mai apropiat de dumneavoastră.

https://www.titanmachinery.ro/pagina/contact

Bogdan Constantin
PR & Communication Specialist