Platformele online realizate de MADR au generat vânzarea de tone de legume şi produse autohtone

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunța la sfârşitul lunii martie că pune la , dispoziția micilor producători un portal pentru a completa cantitățile de legume şi produse disponibile în vederea facilitării unui dialog cu marile lanțuri de retail. Măsura a avut scopul de a identifica cele mai bune modalități de preluare a mărfii direct de la producători.

Astăzi, platformele online realizate de Ministerul Agriculturii pentru vânzarea produselor agricole au generat pe piaţă un efect în lanţ, zilnic fiind vândute tone de legume şi de alte produse.

„Legat de platformele online realizate de MADR (www.produsmontan.ro, https://rndr.ro/legume/), facem precizarea că s-a dorit ca ele să fie doar modele de bune practici, pentru a identifica cele mai bune modalităţi de preluare a mărfii direct de la producători, precum şi de a oferi sprijin producătorilor în dialogul cu marile lanţuri de retail. Platformele au generat pe piaţă un efect în lanţ. Pe aceste platforme, care există astăzi în toată ţara, se vând zilnic tone de legume şi alte produse, iar imaginea cu legumicultorii care îşi distrug produsele sunt cu siguranţă imaginile din anii trecuţi cu beneficiarii programului Tomata, care îşi distrugeau tomatele”, a ţinut să precizeze Adrian Oros la începutul acestei săptămâni.