Primul soi de mere cu pulpa roșie din Italia – Red Moon a fost un succes

Recolta obținută de primul soi de mere cu pulpa roșie din Italia, Red Moon a fost în totalitate vândută, fiind un succes.  

„În ciuda creșterii cu 50% a producției de mere în acest an față de anul trecut, toate stocurile au fost epuizate, avem doar mere de calitate mai inferioară ce vor fi procesate pentru producerea sucului Red Moon Sparkling juice. Fructele s-au bucurat de mai multă popularitate, în special, de Halloween”, s-a arătat în comunicatul societății Clementi.

Cel mai mult au importat mere Red Moon, Germania, țările scandinave și Benelux. În aceste țări, merele roșii au fost vândute atât pe piețe, cât și în magazine mici sau lanțuri de vânzare cu amănuntul. În Italia, comercializarea Red Moon a fost realizată prin intermediul companiilor en gros, deoarece pentru astfel de produse cerințele sunt foarte mari în ceea ce privește culoarea și mărimea fructului.

Cererea din partea țărilor din afara UE, în mare parte a jucătorilor de pe piețele asiatice, nu a putut fi satisfăcută de producător din cauza producției insuficiente.

„Va fi posibil să satisfacem cererea actuală în întregime numai după câțiva ani, când se vor majora suprafețele. Acum, acest soi este cultivat în Italia pe doar 100 de hectare, iar livezile sunt încă tinere și nu au intrat în perioada de fructificare deplină”, s-a mai precizat în comunicat.