Putregaiul alb al rădăcinilor (Rosellinia necatrix) a fost studiată pentru prima dată în 1883. Ciuperca atacă un număr mare de specii de viţă, pomi şi arbuşti fructiferi, putând produce pagube mari mai ales în pepinierele de pomi şi viţă de vie. Boala se manifestă pe rădăcini. Acestea sunt invadate, de regulă, în mod progresiv, lent. Pe suprafaţa rădăcinilor bolnave se observă o pâslă albicioasă, fină, sub forma unor pete neregulate, constituită din miceliul ciupercii. Miceliul se dezvoltă şi sub scoarţă, putând pătrunde prin razele medulare până la lemn.
Rădăcinile se brunifică, devin spongioase, scoarţa este distrusă şi se exfoliază. Într-un stadiu mai avansat al bolii, lemnul se alterează şi se brunifică. Pe suprafaţa rădăcinilor atacate se observă nişte cordoane subţiri, fibroase, brune, denumite rizomorfe. Cordoanele rizomorfice de la suprafaţa rădăcinii se pot întinde în pământ, de la o plantă la alta, pe distanţe de 40-50 cm. La suprafaţa rădăcinilor distruse, apar nişte formaţiuni tari, dispuse în şiruri, în crăpăturile scoarţei. La început sunt albicioase, apoi negricioase, lenticulare, de 2-5 mm. Acestea reprezintă organele de rezistenţă ale ciupercii – scleroţii. Atât pe scleroţi, cât şi pe miceliul filamentos, ciuperca formează conidiofori şi conidii.
Temperatura optimă pentru creşterea miceliului este în jur de 16-18°C, iar pH- ul solului, cel mai favorabil, este în jur de 6, dar creşterea poate avea loc în intervale mai largi de pH (3-9). Ciuperca preferă solurile joase, grele, bogate în substanţe organice, boala fiind frecventă în viile plantate la piciorul pantelor, pe terenurile argiloase umede. În solurile uscate, nisipoase, însorite, boala este mai rar întâlnită.
Miceliul ciupercii este alcătuit din filamente simple, septate, la început albicioase, apoi devin gălbui şi în cele din urmă, brun-verzui. În dreptul septelor se observă din loc în loc, dilatări piriforme, caracteristice acestei ciuperci. Prezenţa acestor dilatări deosebeşte această boală de putreziri cauzate de alte ciuperci. Rizomorfele sunt formate din întreţeserea strânsă a filamentelor de miceliu. Sunt brune-negricioase la exterior, strălucitoare şi alb-gălbui în centru. Conidioforii ciupercii sunt bruni, septaţi, grupaţi în fascicule strânse. La vârf, capetele conidioforilor sunt libere şi ramificate. Pe conidiofori se formează conidii ovoide, hialine, de 3×2 micrometri. Mai rar, pe rădăcinile distruse se formează după câţiva ani fructificaţiile sexuate ale ciupercii – periteciile. Acestea sunt globuloase, de 0,5 mm, de regulă asociate mai multe într-un loc, cu peretele negru, cu asce lungi, cilindrice, subţiate la bază, cu câte opt ascospori bruni, unicelulari, fusiformi.
La înfiinţarea pepinierelor viticole se vor evita terenurile compacte, umede. Se vor aplica îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu. Butucii bolnavi se scot cu tot cu rădăcini şi se ard, iar groapa din care s-a scos butucul se va lăsa expusă tot timpul verii la soare, administrând var nestins sau soluţie de sulfat de cupru 1%. Pe terenurile infestate nu se vor cultiva specii sensibile la boală timp de 4-5 ani. Plantele cu aspect sănătos, dar care provin din pepiniere unde s-a manifestat boala, se vor dezinfecta prin scufundare în soluţie de sulfat de cupru 2%.