Recoltarea cerealelor în condițiile anului 2020

Seceta, variațiile de temperatură de la zi la noapte, înghețul târziu, grindina, vânturile puternice etc au facut ca starea culturilor, acolo unde nu au fost compromise complet, să fie cu totul specială, înălțimea plantelor relativ mică, culturi cazute etc., ceea ce presupune și luarea unor măsuri specific privind dotarea și reglajele combinelor de recoltat.

Se ştie că recoltarea este o operaţie care trebuie făcută într-un timp cât mai scurt pentru a avea pierderi minime. Acest lucru atrage după sine necesitatea găsirii unor soluţii pentru a creşte capacitatea de lucru a combinelor de recoltat. Pe lângă parametrii care ţin strict de combină, cum ar fi dimensiunea bătătorului şi contrabătătorului, turaţia bătătorului, suprafaţa de batere, de scuturare şi curăţire etc., de mare importanţă este hederul.

O soluție ar fi un heder flexibil, care să poată lucra foarte aproape de sol, dar cum acesta este utilizat în general doar la anumite culturi, cum ar fi la soia, mulți fermieri nu achiziționeaza un astfel de heder, preferând un heder cât mai universal.

Pentru astfel de condiții, dar și pentru cea mai mare parte a situațiilor întâlnite la recoltarea cerealelor, Deutz-Fahr recomandă hederul Varicrop, cu poziție variabilă a cuțitului, respectiv cu extensia care, spre deosebire de hederele obişnuite pentru cereale, la hederul Varicrop de la combinele Deutz-Fahr masa de tăiere se poate deplasa înainte şi înapoi printr-o simplă apăsare de buton din cabină, pentru a optimiza poziţia cuţitului în funcţie de înălţimea plantelor, indiferent dacă acestea sunt căzute sau nu. Deplasarea mesei de tăiere cu până la 70 cm se face continuu cu ajutorul a doi cilindri hidraulici montaţi la extremităţile hederului şi protejaţi în interiorul unor carcase metalice.

Acesta este un mare avantaj faţă de hederele cu poziţie fixă a masei de tăiere sau de cele la care este posibilă extensia cu 30-40 cm a masei de tăiere prin montarea unor adaptoare, operaţie manuală şi care nu permite modificarea poziţiei în timpul mersului.

Posibilitatea deplasării masei de tăiere asigură tăierea precisă a plantelor chiar căzute şi introducerea materialului în combină cu spicele înainte, uşurând baterea. Acest lucru are ca efect creşterea capacităţii de lucru a combinei, reducerea pierderilor de boabe şi a costurilor de operare şi întreţinere.

Melcul transportor cu diametru mare (interior 410 mm, exterior 610 mm, prevăzut cu degete escamotabile pe toată lungimea, asigură transportul şi introducerea uniformă a masei de material în combină.

Pentru rapiţă hederul este prevăzut cu despicătoare de lan cu cuţite verticale acţionate cu motor hidraulic.

Hederul Varicrop este disponibil în portofoliul NHR Agroparners în 3 dimensiuni 5.5m, 6.5m și 7.5m și se potrivesc la combinele DeutzFahr din seriile C6000, C7000 si C9000. Cu ajutorul lui se poate recolta o gamă largă de culturi ca grâu, orz, ovăz, soia, fasole, rapiţă etc., fără a fi nevoie de modificări sau adaptări, reducând astfel timpul necesar pentru trecerea de la o cultură la alta. De exemplu, se poate recolta în aceeaşi zi atât grâu cât şi fasole sau rapiţă. Cuţitele verticale laterale rămânând pe heder, trecerea de la grâu la fasole sau rapiţă este o chestiune de câteva minute pentru ridicarea lor şi pentru repoziţionarea cuţitului prin acţionarea unui buton din cabină.

Hederul poate urmări configuraţia terenului, informatia necesară pentru copierea terenului şi flotarea laterală fiind furnizată combinei de nişte palpatori cu potenţiometre montaţi spre extremităţile hederului.

Pe barele rabatorului sunt montate standard protecţii din plastic, care împiedică înfăşurarea nedorită a masei vegetale pe bare. Turaţia rabatorului cu reglare continuă şi sincronizată cu viteza de lucru asigură recoltarea în condiţii optime şi cu productivitate mare, cu pierderi minime prin scuturare. Poziţia degetelor elastice se poate regla electric din cabină, ele putând coborî sub nivelul cuţitului şi ridica plantele pentru a asigura înălţimi foarte mici de tăiere.

Hederul Varicrop de la Deutz-Fahr se livrează împreună cu un cărucior pentru transport, cu două sau patru roţi cu frână inerţială, oferind siguranţă maximă în timpul deplasărilor. Pentru reducerea gabaritului în timpul transportului despicătoarele de lan se pot rabate rapid cu 90 de grade.

Toate conductele hidraulice şi cablurile electrice sunt fie introduse prin interiorul cadrului, fie protejate prin tuburi speciale pentru cabluri industriale.

In plus, pentru a spori confortul şi a reduce efortul operatorului, este prevăzut un dispozitiv de cuplare rapidă a furtunurilor hidraulice la combină, rezervor cu apă şi ridicătoare de plante, foarte utile in cazul culturilor cazute.

Toate aceste îmbunătăţiri garantează o creştere a productivităţii combinei cu 10 – 20% şi reducerea substanţială a pierderilor de boabe datorate hederului, confirmate de un număr mare de teste efectuate în mai multe ţări din Europa, justificând pe deplin investiţia.

Dr. ing. Florin Neacşu

Director General Adjunct

NHR Agropartners