Registrul electronic de evidenţă a zilierilor a devenit obligatoriu

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat că Registrul electronic de evidență a zilierilor a devenit obligatoriu din 25 iulie, fiind disponibil prin aplicația “Inspecția Muncii”.

“Persoanele care au zilieri pentru diferite activități cu caracter temporar sunt obligate, începând din 25 iulie 2020, să renunțe la registrele clasice și să înregistreze activitatea prestată de lucrători în registrul electronic”, a informat ministerul.

Ordinul semnat de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, privind metodologia de întocmire și transmitere a Registrului electronic de evidență a zilierilor a fost publicat în Monitorul Oficial și stabilește ca instrument de lucru pentru angajatorii care folosesc zilieri în activitatea pe care o desfășoară, aplicația mobilă denumită „Inspecția Muncii”.

”Digitalizarea la nivelul Ministerului Muncii și Protecției Sociale este, încă de la începutul mandatului meu, unul dintre cele mai importante obiective. A devenit funcțională aplicația Inspecția Muncii care include Registrul electronic de evidența a zilierilor. A trebuit să ajungem până în anul 2020 ca să renunțăm, în sfârșit, la caietele de hârtie în care angajatorii notau activitatea lucrătorilor zilieri și pe care apoi trebuiau să le fotocopieze și să le ducă la inspectoratele teritoriale de muncă. Am trecut la o nouă etapă: persoanele care lucrează cu zilieri vor ține evidența lor, precum și a timpului de lucru efectuat, printr-o aplicație care poate fi accesată de pe telefonul mobil sau tabletă, iar datele introduse se vor transmite tot în format digital către inspectoratele teritoriale de muncă.”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru.

Pentru înființarea Registrului, beneficiarii de lucrări care apelează la zilieri trebuie să obțină numele de utilizator și parola de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) în a cărui rază teritorială își au sediul, documentele necesare în acest scop putând fi transmise tot prin email. Utilizatorul care obține parola de acces poate să autorizeze mai multe numere de telefon din care să se poată lucra în aplicație.