Rezultatele acțiunii de control a Autorității Naționale Fitosanitare – “Cireașa și Căpșuna”

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), a coordonat în perioada 30 mai – 5 iulie, acțiunea de control „Cireașa și Căpșuna”. Necesitatea acesteia s-a impus întrucât suntem în plin sezon de comercializare a legumelor și fructelor românești, iar obiectivul principal avut în vedere îl constituie verificarea acestora din punct de vedere al conformității și al siguranței pentru consum.

Printr-o bună organizare a managementului acestei acțiuni, s-a reușit depășirea numărului de probe stabilite spre a fi prelevate. Astfel, au fost analizate în laborator 233 probe, cu 19 probe mai mult față de programarea inițială a inspectorilor fitosanitari pentru această operațiune.

În urma analizării acestor probe s-a constatat existența unui număr redus de neconformități, doar 3 dintre acestea fiind depistate cu cantități peste limita legală a reziduurilor de pesticide. Așadar, procentul neconformităților este de 1,28% din totalul celor analizate, toate cele trei probe fiind determinate la căpșuni.

După constatarea acestor abateri s-au aplicat sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare, respectiv amendarea producătorului și interzicerea comercializării produselor neconforme.

Fermierii ale căror produse sunt conforme au posibilitatea de a afișa rezultatele analizelor la punctele de vânzare, dovedind astfel calitatea produselor românești.