România deține în prezent cea mai mare suprafața de pădure înscrisă în Patrimoniul UNESCO, după Ucraina.
„Anul 2019 este un an important pentru România, având în vedere că ne-am angajat ca, în acest an, să organizăm acest workshop de la Sibiu pentru elaborarea Ghidului de bune practici privind managementul pădurilor din zonă tampon a Siturilor UNESCO. La această dată, după definitivarea listei cu păduri UNESCO, care a avut loc la Adunarea Generală a Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO, care s-a desfășurat la Cracovia, în perioadă 4-12 iulie 2017, România are, după Ucraina, cea mai mare suprafața de păduri înscrisă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Dintre mărturiile excepționale ale istoriei umanității și ale istoriei naturale, cele mai valoroase sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO, pentru că salvarea și conservarea lor sunt importante pentru comunitatea mondială”, a declarat ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneş.
Reuniunea anuală a reprezentanților celor 12 state care au păduri înscrise în lista Patrimoniului Mondial UNESCO va avea loc în perioadă 22-23 mai 2019 la Gura Humorului.
„La Suceava, România are, poate, cea mai veche pădure, declarată încă din anul 1907 ca fiind pădure naturală (Codrul secular Slătioara), componentă a sitului. Întâlnirea de la Gura Humorului este una importantă, deoarece, dumneavoastră, specialiștii, veți elabora documentele necesare pentru a putea pregăti susținerea unei rezoluții favorabile la următoarea adunare generală a Comitetului patrimoniului UNESCO, care va avea loc la Baku, Azerbaijan, în iulie 2019″, a mai adăugat ministrul.
În prezent, România are cea mai mare suprafața de fag din Uniunea Europeană, de 23.983 hectare ( 26,7%), iar Ucraina cea mai mare suprafața de păduri de fag din Europa, de 26.742 hectare (29,8%).
