Să fie agricultura pe verticală soluția unor culturi mai sănătoase și cu valabilitate mai mare?

Noile economii și urbanizarea în creștere cer o capacitate de producție mai bună și mai sigură, în timp ce creșterea deficitului de pământ și apă, dar și a problemelor climatologice duc la o creștere a crizei alimentare.

Ținând cont de faptul că până în anul 2050, populația globală va ajunge la 9,7 miliarde, Banca Mondială a făcut apel la inovații care să contribuie la furnizarea hranei pentru întreaga planetă.

Una dintre soluțiile propuse este reprezentată de agricultura pe verticală.

Conceptul agriculturii pe verticală este viitorul agriculturii urbane, prin intermediul acestui tip de agricultură inovativă putându-se cultiva orice tip de cultură, în orice sezon și mai ales în orice loc amenajat în acest sens. Acesta face ca vechile modalități de cultivare să fie considerate învechite, promițând totodată o producție locală de hrană de o capacitate pe care agricultura biologică din păcate nu este în măsură să o livreze. Astfel, în locul unei culturi pe o suprafață plană de mari dimensiuni pot fi cultivate legume pe mai multe niveluri, pe suprafețe mult mai mici, obținându-se producții mult mai mari. În tot acest timp, culturile sunt iluminate artificial, fiind ferite de mediul extern.

Susținătorii conceptului il consideră a fi unic, deoarece poate furniza fructe și legume mai gustoase decât alte soiuri cultivate în mod convențional și totodată complet lipsite de pesticide. Gustul definit vine aparent din capacitatea de a oferi condiții specifice de creștere pentru soiurile respective, imposibil de garantat în fermele tradiționale.

Un alt avantaj al cultivării pe verticală este perioada de valabilitate prelungită. Clima și solul ne obligă să cultivăm anumite fructe și legume în anumite zone ale globului, acest fapt impunând transportul acestora pe distanțe foarte lungi, gustul si valoarea nutritivă suferind mari modificări. Pe măsură ce fructele și legumele sunt cultivate direct în orașele în care urmează a fi distribuite, prin intermediul agriculturii pe verticală, se reduce timpul de așteptare și de distribuție, fiind astfel prelungit termenul de valabilitate.

Deși mulți consideră costurile de producție ale culturilor pe verticală ca fiind mai ridicate comparativ cu cele tradiționale, cei care au propus conceptul susțin faptul că prețurile  sunt „competitive” în raport cu cele din supermarketurile normale.

Acest lucru se datorează reducerii costurilor prin furnizarea directă a producțiilor clienților, ceea ce simplifică lanțul tradițional de aprovizionare.

Una dintre cele mai evidente și importante critici la adresa agriculturii pe verticală este cât de dăunător este sistemul de iluminat. Criticii susțin că accentul ar trebui să fie pus pe utilizarea energiei gratuite și nepoluante a soarelui, în moduri mai inovative, prin utilizarea mai bună a spațiului orașului, fapt ce ar putea fi concretizat, de exemplu, prin cultivarea fructelor și legumelor în sere pe acoperișurile clădirilor orașelor.

Susținătorii conceptului afirmă totodată că o parte din impactul asupra mediului al acestui tip de agricultură este compensat de distanțele mai mici de transport către casele consumatorilor și de faptul că fermele lor folosesc aparent mai puțin de 1% din apă și 1% din teren pentru a produce aceleași culturi ca fermele tradiționale.

Cu toate acestea, până în prezent, nu pare să existe nici o cercetare clară și neutră care să compare impactul asupra mediului pe întregul lanț de aprovizionare al agriculturii pe verticală și a celei tradiționale, ceea ce face dificilă înțelegerea fezabilității fermelor pe verticală ca o soluție larg răspândită.