Simptomele bolilor la plante pot fi observate vizual

În vederea combaterii bolilor produse de diverşi patogeni trebuie mai întâi să fie corect identificată boala şi în special patogenul care a produs-o, adică să se stabilească diagnoza. Stabilirea diagnozei se face în funcţie de modificările suferite de plantă în urma îmbolnăvirii, întregită de identificarea microscopică a patogenului. Patogenii provoacă în interiorul plantei o serie de modificări biochimice, citologice care sunt puse în evidenţă numai prin analize şi studii speciale, nesesizate de ochiul observatorului.

Simptomele reprezintă modificări ce pot fi observate pe cale vizuală (coloraţii, decoloraţii, atrofii, hipertrofii), prin pipăiri (pustule de rugini, proeminenţele de pe fructele atacate de Xanthomonas campestris pv. pruni sau Stigmina carpophila (sin. Coryneum beijerinckii), ecidiile, stromele), prin gustul modificat al fructelor (fad, acru, amar) sau prin miros (înţepător de acid butiric, de mucegai, de trimetilamină – de peşte alterat). În funcţie de evoluţia procesului parazitar, simptomele se pot clasifica astfel: simptome incipiente sau de început ale bolii, simptome principale sau caracteristice bolii, simptome finale și simptome ascunse sau latente.

În cazul ciupercii Plasmopara viticola care produce mana viţei-de-vie, apariţia petelor de decolorare sau a petelor untdelemnii pe frunzele bazale, reprezintă simptomele incipiente. Apariţia în scurt timp a unui puf albicios de sporangiofori şi zoosporangi, reprezintă simptomul principal care confirmă diagnoza, iar arsura sau necrozarea ţesutului în dreptul petelor undelemnii, reprezintă simptomul final. Simptome ascunse sau latente apar în cazul acţiunii virale atunci când manifestarea acestora este estompată din cauza factorilor de mediu, în special a temperaturilor ridicate. În timpul patogenezei pe o plantă pot să apară mai multe simptome, dar nu toate ajută la stabilirea diagnozei, deoarece mulţi patogeni pot să-şi manifeste atacul prin simptome identice. Ca urmare a acestui fapt simptomele bolilor au fost grupate în vederea stabilirii diagnozei patogenului pe organele atacate ale plantei sau în interiorul acestora.

În cazul bacteriilor fitopatogene pe suprafaţa organelor atacate se formează o peliculă translucidă mucilaginoasă pe vreme umedă şi alb crustoasă pe vreme uscată care reprezintă exudatul bacterian. Ciupercile formează partea lor vegetativă – miceliul – în interiorul sau exteriorul plantei care va genera fructificaţiile asexuate şi sexuate ale ciupercii.

Simptomele secundare se află în legătură strânsă cu reacţia plantei gazdă la cauza bolii. Astfel, aceeaşi cauză, la diferite specii de plante poate provoca simptome diferite. Simptome secundare interne reprezintă totalitatea modificărilor în structura şi funcţiile interne ale plantei, modificări citologice, histologice, biochimice, fiziologice, care nu pot fi percepute cu organele de simţ, ci numai cu ajutorul aparaturii de laborator. Sunt frecvente, de exemplu, modificările membranei celulare, modificarea proceselor enzimatice, a fotosintezei, a respiraţiei, a temperaturii etc. Simptome secundare externe se referă la modificări ale diverselor organe ale plantei atacate sau ale plantei în întregime şi nu necesită aparatură de laborator. Evidenţierea acestora se face cu ajutorul organelor de simţ, văzul, pipăitul, gustul, mirosul. Principalele simptome secundare exterioare sunt: ofilirea, modificarea de culoare, necrozele, atrofiile, hipertrofiile, nanismul, leziunile, pătările de culori diferite, provocarea de răni, apariţia de excrescenţe, cancere, putregaiuri, secreţii.

Ofilirea poate fi: ofilire fiziologică şi ofilire patologică. Ofilirea fiziologică reprezintă dereglarea echilibrului hidric al plantei sau pierderea turgescenţei celulelor plantei, în urma acţiunii unor factori de mediu: ca temperatura ridicată, seceta atmosferică, carenţa în macro şi microelemente etc. Ofilirea patologică reprezintă tot un dezechilibru hidric al plantei, dar determinat de localizarea unui patogen sau a unui complex de patogeni în vasele conducătoare ale acesteia pe care le înfundă, le distruge integritatea, descompune structura şi chiar produc putrezirea ţesuturilor bazale ale tulpinii, fiind caracteristică bolilor numite traheoze. De exemplu, bacteriile Xanthomonas campestris pv. campestris şi Corynebacterium michiganense pv. michiganense produc nervaţiunea neagră la varză şi respectiv ofilirea sau cancerul tomatelor datorită înfundării vaselor conducătoare cu exudatul bacterian, iar ciupercile Verticillium albo-atrum, Verticilium dahliae, Fusarium sp. produc aceleaşi simptome prin distrugerea sau înfundarea vaselor conducătoare libero-lemnoase la diverse specii de plante cultivate.

Modificări de culoare se referă atât la colorări cât şi la decolorări. Decolorările sunt simptome care caracterizează atacul virusurilor şi bacteriilor. Decolorările pot fi generalizate, afectând întreaga plantă şi se manifestă prin îngălbenirea părţilor verzi ale plantei, simptomul fiind denumit cloroză sau pot fi parţiale, fiind specifice virusurilor şi micoplasmelor care produc mozaicuri comune sau inelare. Colorările se manifestă în special pe frunzele plantelor bolnave, mai rar pe fructe şi ramuri, putând fi provocate de diferiţi patogeni şi pot avea culori diferite: albe, galbene, brune, roşietice, negre (pătarea albă a frunzelor de tomate produsă de Septoria lycopersici, pete untdelemnii produse de ciupercile din Clasa Oomycetes, pătarea roşie a frunzelor de prun produsă de Polystigma rubrum, pătarea brună a frunzelor de grâu produsă de Septoria tritici, pătarea neagră a frunzelor de trandafir produsă de Diplocarpon rosae.

Necrozele se referă la moartea organului atacat sau al întregii plante gazdă, fiind determinat de sfârşitul raporturilor parazitare dintre patogen şi planta gazdă. Din punct de vedere simptomatologic acest fenomen se prezintă sub forma unor ţesuturi brunificate (moarte) în majoritatea cazurilor de patogeneză.

Nanismul sau piticirea plantelor atacate se înregistrează atunci când întreaga plantă se abate de la datele biometrice normale. De exemplu, plantele tinere de floarea-soarelui atacate de ciuperca Plasmopara helianthi, nu depăşesc 30% din înălţimea plantei sănătoase, iar plantele de grâu atacate de ciuperca Tilletia controversa (sin. Tilletia nanifica) nu depăşesc înălţimea de 35 cm. Tot nanism se înregistrează şi în cazul atacului realizat de Cucumber mosaic in tomato la tomate, Cucumber mosaic in peper la ardei, tutun sau de către micoplasmă la grâu, orz sau tomate.

Leziuni, răni, cancere sunt frecvente pe ramuri, fructe şi alte organe ale plantei gazdă. Leziunile de pe ramurile atacate sunt cele mai tipice, în acest caz scoarţa este descompusă de parazit, iar prin uscare apar răni deschise sau cancere deschise. Marginea rănii deschise se suberifică şi tinde să acopere leziunea, cum este cazul la cancerul deschis al pomilor fructiferi produs de Nectria galligena. Apariţia de cancere deschise mai este cauzată şi de Xanthomonas campestris pv. pruni pe ramurile de prun și Corynebacterium michiganense pv. michiganense pe tulpinile de tomate.

Secreţii pe suprafaţa plantei, cele mai frecvente sunt cele determinate de activitatea parazitară a bacteriilor fitopatogene. Acestea lasă pe suprafaţa atacată un exudat translucid, mucilaginos sub forma unei pelicule strălucitoare atunci când higroscopicitatea din atmosferă este mare, iar pe timp uscat exudatul bacterian se deshidratează şi se prezintă la locul de atac sub forma unei cruste albicioase. Sunt şi situaţii când unele ciuperci provoacă pe ramurile de sâmburoase atacate, secreţia unor gome (cleiuri).