Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău- 45 de ani de activitate

Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău a fost înfiinţată la data de 1 septembrie 1974, în contextul realizării programului de autoaprovizionare şi de dezvoltare a unei legumiculturi moderne şi eficiente în zona de est, unde tradiţiile de producţie şi cercetare în cultura legumelor erau relativ reduse.

Pe parcursul anilor, cercetătorii staţiunii nu s-au lăsat acaparaţi de rutina, au căutat întodeauna noul, au adoptat metode și procedee tehnice întemeiate pe datele ştiinţei. Toate rezultatele lor ştiinţifice, aşa de preţioase s-au transformat în învăţăminte practice şi sunt aplicate astăzi cu succes de fermierii din România.

Deespre munca specialiştilor staţiunii vorbeasc rezultatele obținute ăn cei 45 de ani de activitate:

  • peste 90 soiuri noi de legume și flori, dintre care peste 30 brevetate;
  • elaborarea a 115 metode și tehnici de cultură şi selecţie conservativă în agricultură convențională şi ecologică;
  • constituirea unei colecții proprii de germoplasmă de peste 3000 de probe resurse genetice care sunt caracterizate, evaluate şi valorificate în ameliorare;
  • publicarea a peste 1000 lucrări științifice în jurnale cotate şi indexate în baze de date, cât şi în alte reviste de specialitate;
  • publicarea de cărți, ghiduri, cataloage, pliante, broșuri la edituri recunoscute CNCSIS.

După 45 de ani de activitate dedicaţi cercetării şi dezvoltării în sectorul legumicol transmitem şi noi viaţă lungă Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, iar specialiştilor mult succes în activitate.