Producerea de soiuri de trandafir pentru flori tăiate în câmp presupune o serie de condiţii, atât tehnice, cât şi biologice (calitatea soiurilor), care să satisfacă toate cerinţele culturii în câmp liber al unor astfel de soiuri. În ce priveşte soiurile pretabile pentru flori tăiate, condiţiile pe care trebuie să le întrunească sunt: tijă lungă de minimum 40-45 cm; flori cu cel puţin 30-35 de petale pentru a nu se deschide prea repede; petale mai groase, rezistente la transport şi la păstrarea în apă; culori plăcute la vedere şi prezenţa parfumului dacă este posibil; număr mare de lăstari floriferi, cu ghimpi puţini; și rezistenţă bună faţă de boli şi mai ales faţă de ger. Cerinţele nu sunt puţine. Având în vedere faptul că în sere cultura la noi este foarte costisitoare, acest tip de cultură în câmp deschis este mai avantajos, cu deosebirea că se produc trandafiri doar în cursul verii, nu şi iarna.
Deşi, în momentul de faţă, în cadrul clasei de teahibrizi există unele soiuri pretabile pentru cultura în câmp (Grand Gala, Grande Amore, Simfonia, Golden Elegance, Holsteinperle, Mainzer Fastnacht, Monika, Landora, Mondiale şi multe altele), fiecare are unele caracteristici care scade mult din valoarea lor culturală. Producătorii de trandafiri recomandă pentru cultura în câmp aproape toţi teahibrizii cu un boboc cât de cât atrăgător, fără să mai ţină cont de celelalte însuşiri enumerate mai sus. Majoritatea acestor soiuri nu pot concura ca flori tăiate cu soiurile produse în sere în Olanda, Italia, Ungaria unde se obţine o calitate superioară atât iarna, cât şi vara. Din acest motiv, la noi în ţară cultura în câmp a trandafirilor pentru flori tăiate nu s-a extins prea mult. Au fost demarate anumite proiecte, dar s-au făcut și multe greșeli.
Astfel, înfiinţarea plantaţiilor s-a făcut cu soiuri care erau în înmulţire, din clasa TH, şi nu toate erau pretabile pentru astfel de culturi. S-au folosit soiuri cu o serie de carenţe: tije florale scurte, petale puţine, rezistenţă slabă faţă de boli şi ger, care toate la un loc au diminuat randamentul economic al culturilor. În acelaşi timp, nici randamentul în privinţa numărului de flori recoltabile şi vandabile nu era satisfăcător. Unii au folosit distanţe de plantare foarte mari (2x3m), rezultând un număr mic de plante la ha (1600) care desigur nu puteau asigura un venit însemnat. În plus, calitatea florilor obţinute în câmp a fost inferioară celor obţinute în culturile protejate şi importate din străinătate, fapt ce a dus la slaba valorificare a acestor flori. Lipsa capacităţilor de răcire pentru păstrarea florilor a cauzat de asemenea deprecierea unor mari cantităţi de flori. Aceste culturi trebuie făcute cu multă pricepere, luând în considerare toate aspectele importante ale culturii.