Agrişul (Ribes uva-crispa) o specie cu un areal larg de răspândire

Agrişul (Ribes uva-crispa) este un arbust fructifer ce face parte din familia Grossulariaceae şi creşte spontan în zonele de deal şi de munte din ţara noastră. Importanţa acestui arbust este dată de conţinutul fructelor sale, bogate în vitamine şi săruri minerale (acidul citric, acidul malic, acidul tartric, celuloza, calciu, fier, fosfor, potasiu, zaharuri, vitamina C, A, B1, B2, P).

Aceasta specie are un areal larg de răspândire, întâlnindu-se în Europa, Asia, America de Nord, iar în România este prezentă până la etajul alpin. Agrișul, un arbust foarte rezistent la înghețuri, atinge înălțimi cuprinse între 60-150 cm, este puternic ramificat, are ramuri spinoase, flori mici ce înfloresc în luna mai, fructele pufoase, verzi, roșiatice sau gălbui, de formă sferică și gust dulce-acrișor. Agrișele sunt eficiente, spun specialiștii, în creșterea imunității organismului, fiind și antioxidanți foarte puternici.

Este o plantă iubitoare de lumină, cu adaptare și la condiții de semiumbră. Agrișul nu este pretențios față de temperatură, în perioada de repaus vegetativ rezistând și la minus 32 de grade Celsius. În schimb, nu suportă arșița din timpul verii; asociată cu seceta, canicula duce la desfruzirea plantei. Nu poate fi cultivat fără irigații, evident, în zone cu precipitații anuale mai mici de 600 mm. Solul e de preferat să fie fertil, cu textură lutoasă sau luto-nisipoasă și un pH acid sau slab acid (4,8-5,2).