Arsura bacteriană poate fi prezentă în cultură încă de la răsărire (infecţii primare, generate de plăntuţe dezvoltate din seminţe contaminate) şi pe toată perioada de vegetaţie. Focarul iniţial poate fi colonizat, în absenţa simptomelor, ceea ce serveşte ca punct de plecare pentru colonizarea plantelor vecine, tot fără simptome. Când condiţiile devin favorabile bolii, se declanşează infecţia şi apar simptomele. Bacteria poate coloniza planta gazdă în timpul unui ciclu de cultură în absenţa simptomelor bolii şi se poate transmite la seminţe.
Plantele provenite din seminţe infectate au vârful de creştere parţial sau total distrus. Frecvent, pe faţa inferioară a frunzelor primare apar pete apoase. Simptomul cel mai cunoscut este cel al prezenţei, pe cotiledoane, a unor pete mici, circulare, galben-brune. Pe frunze, de obicei în preajma înfloritului, apar pete colţuroase, translucide, apoase, verzi-gălbui, care se extind, se brunifică şi sunt mărginite de o zonă galbenă, îngustă (2 mm). Atacul sever duce la uscarea rapidă a frunzelor şi defolierea plantei, iar culturile capătă un aspect de “ars”. Pe păstăi, atacul apare sub forma unor pete mici, apoase, gălbui, cu un contur roşu-cărămiziu. Seminţele pot fi infectate atât direct, cât şi sistemic. Boabele infectate în stadiu tânăr rămân mici, zbârcite, gălbui sau brune. Infecţia sistemică este mai greu de observat, indiciul fiind hilul gălbui. Seminţele infectate îşi pierd germinaţia şi putrezesc, după semănat, ducând la reducerea densităţii culturii. În condiţii favorabile bolii (26 – 28°C, vreme ploioasă, cu vânt), un singur focar este suficient pentru a produce o epidemie severă în cultură (o plantă contaminată poate infecta plantele de pe 8 metri).
Arsura comună a fasolei poate fi controlată prin strategii integrate, care au rolul de a reduce sau întârzia severitatea bolii. Cea mai importantă măsură de minimizare a riscului bolii, mai ales în primele stadii de vegetaţie rămâne folosirea de sămânţă certificată, sănătoasă și cultivarea de varietăţi rezistente. Alte lucrări agrotehnice recomandate sunt: distrugerea resturilor vegetale şi încorporarea acestora în sol (bacteria poate supravieţui în resturile vegetale lăsate la suprafaţă, de la un sezon la altul), monitorizarea culturilor şi identificarea primelor semne de atac, evitarea irigării prin aspersiune, mai ales în zonele cu vânt aproape permanent și nu în ultimul rând, tratamentele chimice (sunt recomandate produsele pe bază de cupru, aplicate preventiv, înainte de apariţia simptomelor, în perioadele favorabile bolii, dar după instalarea bolii, când simptomele sunt evidente, tratamentele cuprice pot reduce doar diseminarea bacteriei la alte plante sau păstăi).