Aspecte tehnologice privind cultura de cimbru…

Cimbrul este o plantă erbacee, anuală. Denumirea științifică a speciei este Satureja hortensis. Florile şi frunzele proaspete sau uscate sunt folosite la aromatizarea diferitelor pre­parate culinare şi în industria conservelor. Cimbrul prezintă interes din punct de vedere medicinal, fiind utili­zat şi în industria cosmetică.

Rădăcina este ramificată, iar partea centrală este profund dezvoltată în sol. Tulpi­na este erectă, lignificată şi puternic ramificată la bază, căpătând aspect de tufă, cu înălţimea de 30-40 cm. Planta prezintă rusticitate, se adaptează tuturor condiţiilor de cultură şi este foarte puţin pretenţioasă la condiţiile de mediu. Specia preferă soluri bogate în humus, fertile, expuse la soare. Seminţele germinează la o temperatură minimă de 8°C, iar temperatura optimă de vegetaţie este de 20-25°C.

Cea mai bună metodă de înfiinţare a culturii este prin răsad. Se­mănatul se realizează în prima decadă a lunii martie, în brazdă, pentru a fi obţinut ca ră­sad la fir, în brazdă şi repicat în palete alveolare sau semănat direct în palete alveolare. De precizat că planta, în primele faze de vegetaţie nu are o talie viguroasă, în consecinţă nu are nevoie de un spaţiu mare de nutriţie. Plantarea în câmp se face în funcţie de zonă, după 20 aprilie.

În fermele familiale se obişnuieşte ca această specie să fie cultivată intercalat cu alte legume sau pe marginea rigolelor de irigat însă, cultivată pe suprafeţe mai mari în câmp, cea mai eficientă metodă de înfiinţare este cea pe teren modelat. Plantarea se realizează la următoarele distanțe: 70 cm între rânduri şi 25 cm între plante pe rând.

Cantitatea de sămânţă folosită pentru înfiinţarea unui hectar de cultură este de aproximativ 2 kg la varianta prin semănat direct, iar dacă se produce răsad, se utilizează o cantitate de aproximativ 500 g la unitatea de suprafață. Lucrările de îngrijire constau în praşile mecanice şi manuale pentru combaterea bu­ruienilor şi afânarea solului şi aprovizionarea cu apă în funcţie de nivelul de pre­cipitaţii. Producţia obținută variază între 4 și 5 t de plante uscate la hectar.