Ritmul de asimilare a elementelor din sol este influenţat de factorii de mediu (apă, temperatură, intensitate luminoasă), de raportul dintre ele (N: P: K: Ca: Mg) echilibrat sau neechilibrat (exces, carenţă). În viaţa plantelor distingem ciclul anual de vegetaţie, iar în cadrul acestuia distingem fazele de vegetaţie (fenofazele). La plantele anuale ciclul de vegetaţie durează 1 an = ciclul anual şi el se suprapune cu fazele de vegetaţie. La plantele perene ciclul de vegetaţie este multianual, fazele de vegetaţie se repetă anual. În timpul ciclului de vegetaţie distingem perioadele de vârstă, perioada de creştere vegetativă în care se formează ţesuturi noi, N – prelungeşte vegetaţia, perioada de fructificare necesită P, Zn, Cu, Mn, Mo, perioada de maturitate şi declin în care se acumulează şi se depun substanţele de rezervă, perioadă care necesită P, K, B. Din punct de vedere al nutriţiei în cursul vegetaţiei distingem o modificare a consumului de elemente nutritive astfel:
- perioade critice de nutriţie sunt acelea când lipsa sau insuficienţa sau raportul nearmonios între elemente are repercusiuni asupra creşterii şi dezvoltării plantelor. Intervenţia pentru remediere nu aduce plantele la normal.
- perioade de consum maxim sunt acelea în care plantele acumulează cea mai mare cantitate de elemente nutritive într-un timp accelerat.
- perioada eficienţei maxime în care se sintetizează maximum de substanță uscată, în care aplicarea unui îngrăşământ prezintă eficienţă maxima.
- perioada descreşterii consumului, care are loc în fenofaza maturării fructelor, consumul începând să scadă, devenind redus.
Cantitatea de elemente nutritive extrase odată cu recolta diferă cu specia, soiul, volumul recoltei, condiţiile de mediu. Din acest punct de vedere, cerealele consumă în primul rând N, apoi Ca, Mg şi K şi după aceea P, S, Zn, Mn; rădăcinoasele şi tuberculiferele au exigenţe mai mari faţă de N şi K; leguminoasele pentru boabe au cerinţe mai mari pentru N, şi apoi pentru Ca. Plantele ce acumulează zaharuri (sfeclă de zahăr, viță de vie) au cerinţe ridicate şi aproape egale faţă de N, K, după care, în ordine descrescândă se situează Ca, Mg, S, P, B; plantele textile au exigenţe mari faţă de K urmat de Ca şi N; cele oleaginoase consumă în cantitate mare K, după care se situează N; legumele au exigenţe diferite, în raport cu partea care se comercializează, frunzoasele în N şi K, bulboasele în K, apoi N, urmat de S şi P, vărzoasele în N, K apoi în P, solano-fructoasele au exigenţe în primul rând în K apoi în N şi după aceea în Ca, P, Mg, S; gramineele furajere au cerinţe mari faţă de K, N, urmate de Ca, Mg şi de P, S.