Crizantema comestibilă este o specie originară din China. Planta este încadrată taxonomic în familia Asteraceae, fiind o plantă perenă. De asemenea, este utilizată fie în grupuri izolate în teren, fie la realizarea de aranjamente florale. În India, această specie este frecvent folosită în cadrul ceremoniilor religioase hinduiste denumite Pooja, fiind oferită drept ofrandă diferitelor zeităţi, personalităţi sau musafiri speciali.
De asemenea, planta este frecvent utilizată la prepararea ceaiurilor, supelor, aperitivelor reci, petalele fiind ideale pentru prepararea lichiorurilor şi vinurilor. Având şi efect terapeutic, această specie este utilizată în detoxifierea organismului, în tratamentul durerilor de cap, de stomac, a febrei, la reducerea tensiunii arteriale, în afecţiuni oftalmologice şi digestive.
La fel ca şi alte medicamente tradiţionale chinezeşti, ceaiul de crizantema şi alimentele consummate nu au efecte secundare şi sunt foarte accesibile, astfel încât persoanele de toate vârstele le folosesc pentru a trata boli comune. Crizantema comestibilă este una dintre cele mai interesante „verdeţuri” asiatice, care se cultivă atât pentru frunze cât şi pentru florile frumoase şi delicate. Frunzele tinere sunt delicioase în supe şi salate sau pot fi servite cu sos din ulei de susan, usturoi şi ridiche, înăbuşite şi preparate ca şi spanacul. Florile, şi ele comestibile, se folosesc în salate, patiserie sau în diferite dulceţuri.