Cele mai frecvente greşeli care se fac în folosirea îngrăşămintelor, determinând reducerea eficienţei acestora sunt:
- Aplicarea îngrăşămintelor în doze mai mari decât cele care se justifică economic pentru producţiile scontate în condiţiile reale de asigurare a solului cu elemente nutritive.
- Nediferenţierea dozelor de îngrăşăminte în funcţie de starea agrochimică recent determinată prin analiză, de asigurare a solului cu substanţe nutritive.
- Supradozări sau subdozări la fel de neeficiente şi neeconomice, iar în anumite cazuri periculoase pentru calitatea recoltei şi pentru mediul înconjurător.
- Slaba utilizare de către culturi în condiţii stresante de vegetaţie (secetă prelungită, stagnare de apă pe sol, frig, arşiţă etc.) măreşte riscul dereglărilor de nutriţie la plante şi de poluare a solului şi apei freatice cu nitraţi.
- Aplicarea îngrăşămintelor cu azot la cerealele păioase şi la culturile de primăvară, fără a ţine seama de rezerva utilizabilă de azot mineral (amoniacal şi nitric) existentă la sfârşitul iernii, în profilul solului pe adâncimea de 0,6 m.
- Dereglarea nutriţiei minerale a culturilor prin aplicarea incompletă şi neechilibrată a îngrăşămintelor necesare (numai cu azot sau numai cu fosfor) pe soluri pe care culturile necesită îngrăşăminte cu amândouă aceste elemente reduce considerabil eficienţa fertilizării, conducând uneori la scăderea recoltei.
- Lipsa intervenţiilor de redresare a stărilor negative de vegetaţie cauzate de carenţe sau excese trofice induse de mersul imprevizibil al condiţiilor climatice din prima parte a perioadei de vegetaţie (de exemplu, netratarea imediată a plantelor de porumb afectate de carenţa indusă de zinc penalizează recolta cu până la 50%).