Lucrarea minimă a solului pretabilă în agricultura conservativă!

Lucrarea minimă a solului (minimum tillage) sau lucrarea redusă a solului se referă la prelucrarea sau afânarea întregii suprafeţe a solului, dar scăzând intensitatea şi frecvenţa de lucrare, în principal prin eliminarea unor lucrări mecanice practicate în sistemul convenţional. În categoria lucrărilor reduse ale solului sunt încadrate trei tipuri majore de practici de afânare redusă a solului, şi anume: discuirea solului urmată de semănat, afânarea cu plugul cizel sau cu paraplugul, urmată de semănat și  lucrarea cu freza sau alte maşini rotative, urmată de semănat.

Lucrările reduse ale solului pot fi încadrate în categoria celor conservative sau convenţionale, în funcţie de tipul maşinii agricole, intensitatea şi frecvenţa operaţiilor efectuate, modul de afânare a solului şi cantitatea de resturi vegetale care rămâne la suprafaţa solului după semănat.

Dintre aceste trei practici tehnologice de afânare a solului, cea care corespunde cel mai bine încadrării în categoria sistemelor conservative este afânarea cu plugul cizel sau cu paraplugul, urmată de semănat. Celelalte două practici pot fi încadrate în categoria conservativă numai dacă suprafaţa solului rămâne acoperită după semănat cu resturi vegetale peste 30 %.

Sistemul conservativ de lucrare redusă se diferenţiază de cel convenţional cu lucrări reduse prin suprafaţa rămasă acoperită cu resturi vegetale după semănat, care trebuie să depăşească 30 %, precum şi prin frecvenţa şi intensitatea lucrărilor de afânare a solului, care trebuie să fie mai reduse.

Tehnologia de lucrare redusă a solului prin discuire se bazează pe efectuarea uneia sau a două lucrări de discuire, urmând ca semănatul să fie efectuat cu semănătoarea convenţională.  Avantajele acestei tehnologii constau, pe de o parte, în reducerea consumurilor energetic, mai ales de carburanţi, şi ale forţei de muncă comparativ cu sistemul convenţional, iar pe de alta în realizarea unor condiţii mai bune pentru semănat, germinaţie şi răsărire, încorporarea fertilizanţilor şi amendamentelor faţă de semănatul direct.

Dezavantajul acestei tehnologii constă în aceea că, de regulă, la suprafaţa solului rămâne o cantitate redusă de resturi vegetale, suprafaţa solului fiind acoperită sub 30 %, în funcţie de numărul de operaţii efectuate şi de unghiul de atac al discurilor. Ca atare, solurile rămân descoperite o perioadă îndelungată de timp, fiind predispuse pe termen lung riscului degradării prin destructurare sau crustificare, precum şi unor pierderi mai mari de apă prin evaporaţie. În plus, efectuarea anuală a lucrărilor de discuire la aceeaşi adâncime, de regulă la 10-15 cm, conduce la formarea de straturi compacte, iar controlul buruienilor nu este suficient de eficient.

Tehnologia de lucrare redusă cu plugul cizel sau paraplugul constă de regulă din două treceri, prima fiind efectuată cu plugul cizel sau cu paraplugul fără întoarcerea brazdei, pentru lucrarea primară a solului, iar cea de-a doua pentru semănat. În cazul acestui sistem de lucrare a solului este îmbunătăţită viteza de infiltraţie a apei în sol, în special pe solurile care în mod natural sunt susceptibile la compactare şi pe cele cu drenaj intern deficitar. De asemenea, după semănat, peste 30% din suprafaţa solului rămâne acoperită cu resturi vegetale, oferind condiţii favorabile pentru protecţie împotriva factorilor distructivi, iar nivelul de prelucrare a solului (afânarea şi mărunţirea) este mai redus.  Această tehnologie este considerată ca o metodă conservativă cu efecte benefice de lungă durată. Factorul limitativ important este reprezentat de neuniformitatea suprafeţei solului, care afectează încorporarea erbicidelor preemergente şi a seminţelor în timpul semănatului, având consecinţe negative asupra germinaţiei şi răsăririi. Ca urmare, pentru uniformizarea suprafeţei solului, uneori este necesară o lucrare suplimentară.

Tehnologia de lucrare redusă a solului cu grape rotative şi/sau freză determină reducerea consumurilor energetice, mai ales de carburanţi şi forţă de muncă pentru efectuarea lucrărilor adânci de afânare a solului. Deşi în raport cu adâncimea, afânarea este redusă, totuşi nu face parte din sistemele conservative datorită cantităţii insuficiente de resturi vegetale rămase la suprafaţa solului după semănat.  Principalii factori limitativi sunt determinaţi de mărunţirea excesivă a solului în primii 10 cm şi de cantitatea, de regulă redusă, de resturi vegetale care după semănat acoperă mai puţin de 30 % din suprafaţă, crescând riscul destructurării, crustificării și eroziunii.