Pagubele produse de buruieni sunt atât calitative cât şi cantitative

Prezenţa buruienilor în culturi influenţează preţul de cost al lucrărilor agricole, al produselor agroalimentare şi în general veniturile agricultorilor. Dacă se iau din timp măsurile tehnice necesare se pot reduce substanţial unele cheltuieli şi pierderi. Buruienile sunt mult mai bine adaptate la condiţiile de mediu şi mult mai rezistente la condiţiile neprielnice decât plantele cultivate. Sistemul radicular al acestora este foarte bine dezvoltat, adânc, cu mare putere de absorbţie a elementelor nutritive şi apei. Aşa de exemplu rădăcinile de ovăz sălbatic (Avena fatua) ajung până la 2 m adâncime şi lateral sunt răspândite pe o rază de 30-40 cm. Rădăcinile de pălămidă (Cirsium arvense) în primul an al vieţii ajung la adâncimea de 3,5 m, iar în al doilea an la 5,75 m şi în al treilea an până la 7,2 m.

Buruienile consumă apă în cantitate mare. S-a demonstrat că buruienile extrag în general de 3 ori mai multă apă decât cerealele. O plantă de muştar consumă de 4 ori mai multă apă decât o plantă de ovăz. Buruienile sunt socotite pe drept cuvânt ca fiind una din cauzele principale, care determină seceta solului chiar atunci când condiţiile meteorologice sunt favorabile. Buruienile consumă din sol importante cantităţi de substanţe hrănitoare în detrimentul plantelor agricole. Acest lucru reiese din compoziţia chimică a buruienilor în comparaţie cu a grâului. Rezultă că în comparaţie cu buruienile grâul extrage de aproape 3 ori mai puţin azot, de 5 ori mai puţin potasiu şi aproape de 2 ori mai puţin fosfor. În culturile invadate de buruieni, din cauza lipsei de lumină plantele cultivate se etiolează, cresc în lungime, asimilează puţin, nu-şi pot forma ţesuturi mecanice de rezistenţă, se frâng uşor, iar procesul de fotosinteză este stânjenit. Recoltele obţinute de pe lanurile îmburuienate conţin de obicei multe seminţe de buruieni, care trebuie să fie îndepărtate prin condiţionare. Unele seminţe de buruieni cum ar fi de exemplu cele de odos (Avena fatua) sau cele de cuscută (Cuscuta sp.) se înlătură destul de greu din recolte. Alte seminţe de buruieni sunt toxice şi vătămătoare pentru om şi animale, ca de exemplu cele de neghină (Agrostema githago), zîzanie (Lolium temulentum), măselariţă (Hyoscyamus niger) ş.a. În boabele cerealelor panificabile nu este admis un procent mai mare de 0,5% neghină. Seminţele de zîzanie sunt greu separabile din boabele de cereale. Ele conţin o ciupercă otrăvitoare, care în proporţie mare în faină poate otrăvi consumatorul. Alte buruieni conţin narcotice ca de pildă piciorul cocoşului (Ranunculus acer) şi calcea (Caltha palustris). Seminţele de obsiga secării (Bromus secalinus) măcinate odată cu secara dau făinii o culoare neagră şi o face neutilizabilă. Dacă în grâu se găsesc seminţe de punguliţă (Thlaspi arvense) acestea dau făinii un gust amar. Ovăzul sălbatic sau odosul (Avena fatua) provoacă inflamaţia mucoasei esofagului la cai dacă este consumat în cantitate mai mare odată cu ovăzul. În cazul când animalele care dau lapte consumă în timpul păşunatului anumite buruieni ca: usturoi sălbatic (Allium rotundum), pelin (Artemisia sp.) şi altele, laptele capătă un gust rău şi devine inutilizabil. De asemenea şi fânul care conţine buruieni are o valoare nutritivă inferioară. Trebuie menţionat şi faptul că unele seminţe de buruieni se agaţă de blana animalelor depreciind calitatea lânii şi a pieilor.