Principiile de bază ale aplicării îngrăşămintelor în plantaţiile pomicole!

Plantaţiile pomicole se amplasează de regulă pe terenuri unde nu reuşesc culturile de cereale, rădăcinoase, tuberculifere, leguminoase şi anume în zona dealurilor, pe pante cu diverse grade de înclinare şi expoziţie ceea ce se reflectă şi în producţiile diferite ce se obţin pe sole şi la ferme învecinate. Cunoaşterea limitelor optime ale parametrilor fizico-chimici care determină starea potenţială de fertilitate a solurilor din plantaţiile cu specii pomicole, permite ca prin comparaţie cu analizele de sol să se stabilească măsurile de corectare.

La speciile pomicole, masa principală a sistemului radicular se situează, în medie, pe soluri fără factori limitativi la 20-60 cm adâncime pentru portaltoi cu înrădăcinare adâncă, 20-40 cm pentru cei cu înrădăcinare mijlocie şi 0-30 cm pentru cei cu înrădăcinare superficială. Prezenţa unor factori restrictivi fizico-chimici, produc modificări în repartiţia masei principale de rădăcini, cu consecinţe asupra creşterii şi rodirii. Principalii factori restrictivi de ordin agrochimic sunt: pH-ul, aluminiul mobil, sodiu schimbabil şi conţinutul solului în carbonaţi.

Pentru speciile pomicole, următoarele intervale ale pH-ului, în zona de răspândire a rădăcinilor, sunt optime: măr 5,1 – 7,8; cireş 5,5 – 7,2; vişin 5,5 – 7,2; prun 5,9 – 7,0; păr 6,8 – 7,2. Aceste specii pomicole cresc şi pe soluri care nu se încadrează între aceste limite, dar cu repercusiuni negative asupra creşterii şi rodirii. Atunci când pH-ul solului este mai mic de 5,8, apar în sol şi ioni de Al3+. Când se află în cantitate ce nu depăşeşte 10 ppm, aluminiul are un efect stimulator asupra absorbţiei fosforului. Când conţinutul în Al schimbabil depăşeşte 8 ppm la păr, 25-30 ppm la prun, 35-40 ppm la măr, 50 ppm la cireş şi vişin şi culturi de câmp, acesta devine toxic şi se produc perturbări în creşterea sistemului radicular, care face ca pomii să se oprească din creştere şi apoi să se usuce.

Rădăcinile rămân scurte, groase, se brunifică, extremităţile rădăcinilor se întorc în sus spre orizontul cu un conţinut mai scăzut în Al3+. Aciditatea puternică sub 5 a orizonturilor mai adânci a solurilor, face ca rădăcinile să se îndrepte spre orizonturile superioare, unde sunt expuse îngheţurilor şi secetei. Deranjamentele fiziologice produse de excesul de aluminiu, favorizează infecţia cu ciuperci a rădăcinilor. Conţinutul mărit de săruri solubile modifică pH-ul spre alcalin care atinge valori între 8-8,2 şi devine un factor restrictiv. De cele mai multe ori prezenţa Na+ schimbabil, care depăşeşte 12-15% din capacitatea totală de schimb cationic, precum şi prezenţa bicarbonatului şi carbonatului de sodiu, sunt factori restrictivi majori în cazul solurilor cu pH alcalin. Speciile cele mai sensibile la conţinut mărit de sodiu schimbabil sunt în ordinea sensibilităţii: căpşunul, caisul, vişinul, piersicul, prunul, mărul.

Se întâlnesc situaţii când în orizontul de răspândire maximă a rădăcinilor 20 – 50 cm, conţinutul în calciu depăşeşte 10% CaCO3 , ceea ce are un efect inhibitor asupra sistemului radicular. În ordinea sensibilităţii faţă de conţinutul în CaCO3, speciile pomicole se situează astfel: măr (10%), păr (11%), vişin (11%), prun (12%) și cireş (13%). Excesul de calciu asociat cu o insuficienţă a formelor solubile de fier (Fe2+), provoacă la speciile pomicole cloroza ferocalcică.

Simptomele apar cu precădere pe frunzele tinere, ca şi la cele din etajele superioare. Frunzele se îngălbenesc, începând de la margini, devenind albicioase, însă nervurile continuă să rămână verzi. Simptomele nu sunt atât de specifice întrucât se aseamănă cu cele produse de carenţa în magneziu sau în azot, cu deosebirea că nu apar şi pete necrotice caracteristice carenţei în azot.