Rezultatele întâlnirii miniștrilor Agriculturii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România, Slovacia

Ministrul Florin-Ionuț BARBU a participat miercuri, 19 iulie 2023, la Varșovia, la întâlnirea miniștrilor agriculturii din Polonia, Bulgaria (online), Ungaria, România, Slovacia. La reuniune a fost prezent și premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki. Tema principală a reuniunii a vizat situația de pe piețele agricole ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și măsurile posibile pentru a asigura reguli corecte pentru fermierii din statele membre UE și țările candidate. Astfel, participanții au căutat o abordare comună pentru problemele cu care se confruntă fermierii din cadrul acestor state, ce va fi prezentată și susținută în următorul Consiliu AgriFish.

Suntem hotărâți să-i sprijinim pe fermierii noștri să își valorifice corect producția și rezultatele muncii lor pentru a ne asigura tuturor securitatea alimentară. Fermierii români au fost puternic afectați de războiul din Ucraina, la fel cum au fost afectați și fermierii din statele din apropierea conflictului. Am încredere că împreună vom putea să ne susținem punctul de vedere în fața colegilor din celelalte state și în fața Comisiei, iar decizia va fi cea corectă pentru viitorul agriculturii europene și pentru securitatea alimentară a întregii Uniuni”, a declarat ministrul Florin Barbu.

La finalul reuniunii de la Varșovia, oficialii au semnat o declarație comună a miniștrilor agriculturii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia privind necesitatea prelungirii măsurilor preventive ale UE asupra importurilor de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui originare din Ucraina. De asemenea, prin această declarație, miniștrii au propus ca lista produselor care fac obiectul măsurilor preventive să rămână deschisă pentru a permite ca utilizarea acestora să răspundă eficient la probleme similare din alte sectoare decât cerealele și semințele oleaginoase.