Tehnologia de întreţinere a plantaţiilor de afin după intrarea pe rod!

Fundamentarea fertilizării se face pe baza analizei foliare care se execută la fiecare 2 ani.  Când se constată scăderi sub limita normală de zinc şi fier se verifică pH-ul solului, iar când cuprul scade sub valorile normale se verifică dozajul materiei organice care se aplică în plantaţie. Dacă se dă doza de menţinere de sulf pulbere, menţionată la lucrările de pregătirea plantării, valorile pH ale solului rămân în parametrii favorabili creşterii şi dezvoltării plantelor. La cultura afinului fertilizarea se efectuează la sol, foliar şi mai ales prin apa de irigat.

Dozele de îngrăşăminte se stabilesc în funcţie de starea de nutriţie a plantelor care se determină prin diagnoză foliară. Dozele orientative de azot, fosfor şi potasiu, în cazul aplicării la sol, recomandate pentru compensarea deficitului de elemente nutritive în plantaţiile de afin menționate în literatura de specialitate. Amestecul 19:18:18 se va forma din următoarele îngrăşăminte comune din comerţ (pentru 100 kg amestec): 30 kg monoamoniu fosfat, 40 kg azotat de potasiu şi 30 kg azotat de amoniu. Amestecul 23:13:13 se va forma din următoarele îngrăşăminte comune din comerţ (pentru 100 kg amestec): 22 kg monofosfat de amoniu, 29 kg azotat de potasiu şi 49 kg azotat de amoniu. Aceste amestecuri se pot dizolva simultan în tancul de fertilizare şi aplica prin fertirigare în concentraţie de 1-2 kg la 1.000 litri apă. Compuşii cu magneziu şi calciu nu se vor dizolva în tancul de fertilizare împreună cu îngrăşămintele care conţin fosfor, în prezenţa cărora precipită. În stabilirea amestecurilor din tancurile de fertilizare, se va ţine cont de graficul compatibilităţilor îngrăşămintelor solubile în soluţii concentrate.

Fiind o specie originară din zonele submontane, afinul necesită soluri bine aerate, acide şi cu umiditate ridicată, preferând pentru cultură zonele mai înalte cu precipitaţii naturale de peste 700 – 800 mm. Nu suportă seceta prelungită care afectează creşterea şi diferenţierea mugurilor de rod. Suplinirea deficitului momentan de apă din sol se poate face prin instalaţii de irigare prin picurare, cu furtunuri de udare de 16-20 mm, aşezate sub rândurile de plante şi cu picurătoare de 2-4 l/h, distanţate între ele în funcţie de distanţele dintre plante pe rând şi de textura solului. Irigarea prin microaspersiune pentru cultura afinului se aplică prin instalaţii fixe de udare cu furtunuri aşezate pe sol, sub rânduri, iar microaspersoarele vor fi montate pe prelungitoare cu trepiede fixate deasupra coroanei plantelor de cultură.

La afin pentru obţinerea de producţii ridicate şi fructe mari trebuie aplicate tăieri în mod regulat. Tufele mature trebuie să conţină un procent de 50-70% tulpini multianuale de grosimi diferite, 15-20% tulpini tinere cu diametrul mai mic de 2,5 cm şi 15-20% tulpini mature cu grosimea de 2,5 cm. Începând cu anii 4-5 de viaţă ai plantaţiei se îndepărtează 1-2 tulpini sau mai multe (în funcţie de vigoarea tufei şi numărul de tulpini slabe) din cele mai bătrâne, slab dezvoltate şi cu puţini muguri de rod. La tufele prea dense se scot tulpini bătrâne din interiorul tufei, astfel ca acesta să fie degajat.

La soiurile cu tufe largi şi rare se urmăreşte ca prin tăierea de tulpini tufele să fie menţinute cât mai compacte şi erecte. La soiurile care emit un număr mare de lăstari anuali de la baza tufei aceştia se răresc lăsând un număr cel puţin egal cu cel al tulpinilor bătrâne care se scot din tufă. În afară de intervenţia asupra tulpinilor bătrâne şi tinere, pe fiecare tulpină rămasă se fac tăieri de detaliu prin îndepărtarea rămurelelor subţiri şi încâlcite care produc fructele cele mai mici, eliminarea vârfurilor uscate şi a celor cu formaţiuni de rod slabe, a tulpinilor rupte.