Brandul românesc Lăptăria cu Caimac a obținut certificarea International Food Standards

  • Certificarea confirmă că produsele brandului românesc îndeplinesc standardele internaționale ale securității alimentelor și al managementului calității, cerințe obligatorii pentru a putea exporta produse alimentare finite către magazinele din Uniunea Europeană.

Lăptăria cu Caimac, producătorul de lactate românești premium, a obținut, în urma unui audit desfășurat în luna martie 2021, certificarea International Food Standards 6.1, sistemul cu cea mai largă recunoaștere internațională când vine vorba de securitatea alimentelor și managementul calității.

 „Am pregătit certificarea încă din 2019”, spune Adrian Cocan, Directorul General al Agroserv Măriuța, „însă restricțiile impuse de pandemie ne-a întârziat planurile. Unul dintre obiectivele noastre este să ajungem cu produsele Lăptăriei și pe piața externă, iar acesta a fost ultimul pas înainte de a începe proiectele de export. Suntem convinși că vom avea succes peste hotare, pentru că oferim o gamă de lactate premium, care au mare adresabilitate pentru consumatorii din Uniunea Europeană. Faptul că am crescut capacitatea de producție și plănuim să extindem atât fabrica, cât și depozitul, ne va permite să acoperim necesarul suplimentar de produse pentru export.”  

Obținerea certificării IFS 6.1 a presupus realizarea unui audit amănunțit al fabricii Lăptăriei cu Caimac din Drăgoești și verificarea respectării a numeroase exigențe tehnice, cum ar fi gestionarea materiei prime și analizelor specifice, posibilele contaminări; mentenanța utilajelor și calibrări; trasabilitatea produselor noastre până la furnizori; gestionarea igienei atât pe infrastructură, spații, utilaje, cât și în cazul personalului operator; verificări și bune practici pentru siguranța alimentului, concordanța cu legislația în vigoare.

Auditul a fost realizat de Lloyds Register, iar menținerea certificării presupune reauditarea anuală.

„Obținerea acestei certificări confirmă eforturile noastre de a pune pe piață lactate de specialitate de cea mai bună calitate și sigure pentru consumator”, completează Adrian Cocan.

Lăptăria cu Caimac împlinește anul acesta 3 ani de la lansare și a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 49 de milioane de lei, înregistrând creșteri semnificative atât la nivel de capacitate de producție, cât și la nivel de vânzări. La finalul anului trecut, compania a lansat prima emisiune de obligațiuni în valoare de 3 milioane de euro, iar în luna martie a primit aprobarea pentru derularea unei oferte de vânzare de tip plasament privat de acțiuni.

Produsele Lăptăria cu Caimac sunt prezente în peste 2.000 de magazine, la nivel național, inclusiv în rețelele: Mega Image, Auchan, Cora, Kaufland, Carrefour, Profi, Selgros, Metro Cash & Carry, Diana, Panemar, Fraher și în numeroase băcănii, magazine de proximitate și magazine tradiționale, dar și în HoReCa de renume.

Agroserv Măriuța a fost înființată în anul 1994 și până în 2018 a avut exclusiv activități agricole, cultură mare (grâu, orz, rapiță, triticale, porumb, lucernă și altele, pe o suprafață de 3000 ha) și fermă de vaci de lapte (cu peste 2700 animale). Începând cu anul 2018 a pus în funcțiune o fabrică modernă de lactate și a lansat brandul Lăptăria cu Caimac, un brand care a înregistrat o creștere rapidă în preferințele consumatorilor datorită produselor de înaltă calitate.

Lăptăria cu Caimac are propria fermă și folosește cele mai noi mijloace de a produce lactate de calitate, naturale, sigure, nutritive și fără adaosuri inutile. Fabrica de procesare de ultimă generație, în care s-au investit peste 5 milioane euro, are o capacitate tehnică de procesare de aproximativ 75 tone de lapte pe zi, iar tehnicile de procesare moderne permit pasteurizarea laptelui la o temperatură mai joasă decât media obișnuită, pentru a păstra gustul adevărat al laptelui de la vacă și o parte cât mai mare din substanțele nutritive. Mai multe informații despre Lăptăria cu Caimac și produsele brandului găsiți la www.laptariacucaimac.ro sau pe paginile de Linked-In/Facebook/Instagram Lăptăria cu Caimac.