Soluţii de fertilizare a arbuștilor ornamentali!

Substraturile de cultură utilizate pentru diferitele specii ornamentale sunt insuficient aprovizionate în elemente nutritive. Dacă la obţinerea amestecurilor de substraturi în alegerea materialelor componente primează proprietăţile fizice ale aces­tora şi mai puţin aportul în elemente nutritive, pe parcursul vegetaţiei plantele cultivate în ghivece sau containere trebuie fertilizate conform ce­rinţelor specifice.

Asigurarea cu elemente nutritive a plantelor ornamentale se poate rea­liza prin aplicarea îngrăşămintelor sub formă lichidă sau solidă în sub­strat, sau pe plantă extraradicular (soluţii nutritive). Soluţiile nutritive pot fi utilizate şi în cultura plantelor cultivate pe un substrat inert care nu con­ţine elemente fertilizante.

Îngrăşămintele solide aplicate direct la plantele cultivate în ghivece sau containere prezintă pericolul de creştere a conţinutului de săruri cu risc în modificarea pH-ului şi arderea rădăcinilor. Din aceste considerente, în practică, se utilizează îngrăşăminte solide cu acţiune lentă.

Soluţii nutritive

Fertilizarea sub formă lichidă se poate realiza folosind soluţii obţinute din compuşi chimici cu solubilitate mare (KNO₃), sau soluţii nutritive complexe preparate după anumite reţete.

La prepararea soluţiilor nutritive se are în vedere calitatea apei utili­zate şi următoarele recomandări:

• alegerea şi pregătirea formulelor nutritive în raport cu specia şi epoca de aplicare, care diferă în funcţie de vârsta plantei;
• sărurile folosite să aibă solubilitate mare, să nu conţină ioni sau ra­dicali toxici;
• în formula aleasă, elementele nutritive trebuie să se găsească în ra­port corespunzător cu faza de vegetaţie a plantei, precum şi cu factorii cli­matici (lumină, temperatură, umiditate). În zilele scurte, raportul N:K tre­buie să fie de 1:3, iar în cele lungi de 1:1,5 sau 1:1;
• concentraţia în săruri totale a apei de udare să nu depăşească 2000 ppm, conţinutul în azot să fie cuprins între 80 şi 90 ppm, maxim 200 ppm, iar conţinutul optim în potasiu de 350 ppm.;
• raportul între macro şi microelemente variază între 200:1 şi 400:1;
• pH-ul final al apei de udare după adaosul îngrăşămintelor trebuie verificat şi el trebuie să corespundă cerinţelor fiecărei specii;
• soluţiile se prepară prin dizolvarea sărurilor în apă potabilă, în vase din polietilenă.

Îngrăşăminte solide

Fertilizarea cu îngrăşăminte solide cu acţiune lentă foloseşte produse de origine organică şi minerală.

Îngrăşămintele de origine organică, naturală cunoscute sunt gunoiul de grajd, făina de oase, făina de sânge, pământul de frunze şi îngrăşămintele organice de sinteză: ureoformaldehida (38% N), izobutilendiureea (IBDU  22% N), crotonilidendiureea (CDU 30% N).

Îngrăşămintele minerale cu solubilitate scăzută sunt reprezentate de: făina de fosforiţi, pirofosfat de calciu şi amoniu, metafostat de potasiu, fosfaţi amoniaco-magnezieni şi amoniaco-potasici şi sti­clă solubilă cu microelemente.

Un alt sortiment îl reprezintă îngrăşămintele încapsulate. Se disting două tipuri după materialul utilizat la încapsulare. Sulful ca membrană sau răşinile sintetice şi unele produse de sinteză (polietilena, poliester etc.). Aceste produse sunt comercializate sub denumiri de OSMOCOTE^®, NUTRICOTE^® etc. Procesul de eliberare a elementelor nutritive din aceste îngrăşăminte are loc prin umectarea granulelor, prin fenomenul de os­moză, solubilizarea elementelor nutritive din granulă se face prin gonflarea membranei pentru ca, în final, prin difuziune să se stabilească schimbul de ioni dintre soluţia substratului şi soluţia din granulă. Eliberarea elemen­telor fertilizante este condiţionată de factorii fizico-chimici şi biologici ai mediului.