Caracteristica acestui dăunător este suprapunerea generaţiilor, ceea ce înseamnă că în acelaşi timp se pot găsi în cultură, adulţi, larve sau ouă, desigur şi pupe care sunt mai puţin vizibile, fiind în sol.
În România, gândacul din Colorado dezvoltă 1-3 generaţii/an, în funcţie de zonă. iernează ca adult în sol, unde se retrage, începând din a doua jumătate a lunii septembrie până la sfârşitul lunii octombrie, la adâncimi de la 10-50 cm şi chiar 90 cm, în cazul solurilor nisipoase. În mod obişnuit, depunerea ouălor începe când temperatura aerului depăşeşte 17°C. Perioada de depunere a ouălor începe la sfârşitul lunii aprilie şi continuă în iunie, în cazul primei generaţii, fiind mai scurtă la celelalte generaţii, datorită influenţei condiţiilor de mediu.
În zonele sudice ale ţării, primele larve, în condiţii climatice obişnuite, ceea ce nu este cazul anul acesta, apar la începutul lunii mai, evoluţia acestora durând între 15-30 zile. Odată eclozate, larvele se deplasează pe suprafaţa frunzelor, hrănindu-se cu ţesutul vegetal. Apariţia adulţilor din prima generaţie începe la mijlocul lunii iunie şi se petrece eşalonat ca şi retragerea larvelor pentru împupare. Ciclul de dezvoltare al gândacului din Colorado, din stadiul de ou până la cel de adult, durează 30-60 zile. Adulţii celei de-a doua generaţii apar eşalonat, de la începutul lunii august până în septembrie, hrănindu-se cu frunzele soiurilor târzii de cartof, precum şi cu cele de vinete, unde se întâlnesc până toamna târziu.
Adulţii rod frunzele, producând perforaţii neregulate, până la scheletuirea acestora. Dacă adulţii generaţiilor de vară nu mai găsesc plante verzi pentru a se hrăni, aceştia pot ataca chiar tuberculii de cartof aflaţi la suprafaţa solului. Larvele tinere perforează frunzele sub forma unor mici orificii, iar pe măsură ce înaintează în vârstă, rod frunzele în întregime, uneori chiar şi lăstarii.
Controlul gândacului din Colorado se poate face prin arătura adâncă de toamnă şi praşilele efectuate în perioada retragerii larvelor în sol, pentru impupare. Aceste operaţii contribuie la distrugerea unui mare număr de dăunători, fie prin acţiunea directă a pieselor active ale uneltelor, fie prin modificarea microclimatului necesar dezvoltării larvelor. În general, dăunătorul se combate prin aplicarea unor tratamente cu insecticide la avertizare, luând în consideraţie datele de apariţie a stadiilor dăunătoare şi pragul economic de dăunare pentru adulţi şi larve, 1-2 adulţi/mp şi 3-4 larve/mp.
Aplicarea tratamentelor de combatere se realizează în momentul când larvele se află în primele două vârste, deoarece sensibilitatea acestora faţă de pesticide este mai ridicată de 8-25 ori faţă de aceea a larvelor de vârsta a III-a şi de 30-50 ori faţă de a celor din vârsta a IV-a. Adulţii sunt foarte sensibili în primele 2-3 zile de la apariţie, sensibilitatea acestora reducându-se treptat, pe măsura înaintării în vârstă, astfel încât după 16-17 zile capătă maximum de rezistenţă.
Combaterea eficientă a dăunătorului presupune aplicarea unui tratament care să asigure protecţia culturilor imediat după înfiinţare, când atacul adulţilor hibernanţi se manifestă intens, urmând ca în perioada de vegetaţie tratamentele să se efectueze la avertizare, în momentul când majoritatea larvelor se află în primele două stadii de dezvoltare. Aplicând corect tratamentele în vegetaţie dăunătorul se poate combate printr-un singur tratament, pentru fiecare generaţie. În cazul unor infestări puternice şi utilizarea unor insecticide cu remanenţă redusă, este recomandat al doilea tratament, pentru generaţiile I şi II, la 10-12 zile după primul.
Capacitatea ridicată a dăunătorului de a dobândi rezistenţă la diferite categorii de insecticide a impus avizarea unui sortiment mare de produse chimice care să poată fi aplicate alternativ.