Autor: Dr. Ing. Manolache Alexandra Marina – ICEADR București
Legumele joacă un rol esențial în alimentația umană, fiind o sursă importantă de nutrienți, vitamine și minerale. În același timp, ele aduc fermierilor venituri considerabile, datorită prețurilor ridicate pe piață. Cu toate acestea, la fel ca alte culturi, legumele sunt afectate de schimbările climatice, precum încălzirea globală, modificările sezoniere, variațiile musonice și factorii biotici și abiotici. În contextul schimbărilor climatice, fermierii se confruntă adesea cu eșecuri ale culturilor, randamente reduse, scăderea calității și o creștere a incidenței dăunătorilor și bolilor, făcând astfel cultivarea legumelor mai puțin profitabilă.
Temperatura joacă un rol esențial în reglarea tuturor proceselor vitale ale plantelor legumicole, de la germinarea semințelor, creșterea și înflorirea plantelor, până la fructificare. Durata repausului și procese fiziologice precum asimilația, respirația și transpirația au loc numai în intervale specifice de temperatură. De asemenea, durata perioadei de vegetație a legumelor este strâns legată de temperatură. În zonele cu temperaturi mai ridicate, culturile sunt plantate mai devreme, au o perioadă de vegetație mai scurtă și recoltele sunt obținute mai rapid. Temperaturile ridicate afectează fotosinteza, provocând schimbări în concentrația de zaharuri, acizi organici, fermitate și activitate antioxidantă.
Totuși, temperaturile extrem de ridicate sau foarte scăzute pot afecta negativ creșterea și fructificarea plantelor. Temperaturile excesiv de ridicate pot provoca alungirea plantelor, intensificarea transpirației și reducerea acumulării de carbohidrați din cauza accelerării respirației. Aceste condiții pot afecta, de asemenea, polenizarea și fecundarea florilor în cazul legumelor fructifere. Pe timpul nopții, temperaturile prea mari împiedică transportul carbohidraților din frunze către zonele de creștere și depozitare, deoarece descompunerea amidonului în zaharuri este afectată.
Schimbările climatice au accelerat degradarea condițiilor de producție agricolă în ultimele decenii. Fenomene precum salinizarea și seceta se intensifică la nivel global, inclusiv în România. În același timp, creșterea continuă a populației la nivel mondial impune necesitatea identificării și utilizării unor noi specii și genotipuri capabile să tolereze acești factori de stres în agricultura viitorului. Există deja specii rezistente la secetă și salinitate, care prezintă o mare plasticitate ecologică și o valoare importantă pentru biodiversitate, datorită adaptării la condițiile climatice din regiunile lor de origine, însă acestea rămân în mare parte neutilizate și neglijate.
Irigarea și fertilizarea adecvată, menținerea umidității optime și controlul condițiilor climatice reprezintă factori esențiali pentru asigurarea unui mediu propice cultivării legumelor în sere. Gestionarea eficientă, economică și durabilă a irigațiilor este crucială pentru securitatea alimentară. Consumul de apă al plantelor variază în funcție de stadiul de creștere, crescând progresiv de la germinare până la recoltare. În România, problema irigațiilor în sere nu este legată de lipsa resurselor de apă, ci de distribuția și gestionarea eficientă a acesteia.
Schimbările climatice ar putea perturba semnificativ progresul spre eliminarea foametei globale. Se conturează un model global clar al efectelor schimbărilor climatice asupra productivității agricole, ceea ce ar putea afecta disponibilitatea alimentelor. Stabilitatea întregului sistem alimentar este amenințată de variabilitatea aprovizionării pe termen scurt cauzată de schimbările climatice.
La nivel regional, impactul este mai puțin previzibil, însă este de așteptat ca schimbările climatice și variabilitatea acestora să agraveze insecuritatea alimentară în zonele deja vulnerabile la foamete și subnutriție. De asemenea, accesul și utilizarea alimentelor ar putea fi afectate indirect prin scăderea veniturilor gospodăriilor și persoanelor, iar utilizarea adecvată a alimentelor ar putea fi influențată negativ de accesul limitat la apă potabilă și deteriorarea stării de sănătate. Aceste dovezi subliniază necesitatea unor investiții semnificative în adaptarea și atenuarea impactului schimbărilor climatice, prin dezvoltarea unui „sistem alimentar inteligent din punct de vedere climatic”, capabil să reziste mai bine la influențele acestor schimbări asupra securității alimentare.
Multe procese fiziologice și activități enzimatice esențiale pentru dezvoltarea plantelor sunt influențate de temperatură, ceea ce înseamnă că vor fi puternic afectate de schimbările climatice. Seceta și salinitatea, două consecințe directe ale creșterii temperaturilor, complică suplimentar cultivarea legumelor. Aceste schimbări climatice influențează și răspândirea dăunătorilor și a bolilor, modificând interacțiunile dintre plante și agenții patogeni, ecologia insectelor și modelele lor de migrație, favorizând astfel supraviețuirea acestora în noi regiuni.
Aceste efecte reprezintă o amenințare majoră pentru producția de legume. Dintre toate legumele, cartoful este cel mai vulnerabil la schimbările climatice, deoarece dezvoltarea sa depinde de condiții climatice precise pentru diferitele sale procese fiziologice. Schimbările climatice vor avea un impact semnificativ asupra producției alimentare, fiind influențate în principal de creșterea temperaturilor și de efectele gazelor cu efect de seră. Producția și calitatea fructelor și legumelor proaspete pot fi afectate atât direct, cât și indirect de temperaturile ridicate și de nivelurile crescute de dioxid de carbon și ozon.
Creșterea nivelurilor de dioxid de carbon atmosferic are un impact negativ asupra calității după recoltare, ducând la scăderea conținutului de zahăr în cartofi și tuberculi, la apariția malformațiilor și la o incidență crescută a crustei comune. Este necesar să valorificăm potențialul de îmbunătățire a creșterii culturilor. Practicile agricole pot fi ajustate pentru a diminua emisiile și a sechestra gazele cu efect de seră. Prioritatea ar trebui să fie agricultura cu un consum redus de inputuri externe, în special agricultura ecologică. Acest tip de agricultură, care utilizează puține sau deloc îngrășăminte, ar trebui susținută prin subvenții, în funcție de beneficiile sociale aduse prin reducerea emisiilor.