În domeniul agriculturii, ureea este recunoscută ca fiind una dintre cele mai importante surse de azot – principalul macroelement necesar pentru creșterea culturilor cu perioadă de vegetație lungă. Este recomandată pentru calitățile de bun fertilizant și este considerată una dintre cele mai eficiente soluții de îngrășământ cu performanță agronomică mare, fiind utilizată pentru obținerea unor recolte mari și de calitate superioară. Ureea se prezintă sub formă de granule albe sau slab colorate.
Datorită proprietăților fizico-chimice, ureea acționează ca o sare alcalină fiziologică ce nu afectează pH-ul solului. Concentraţia ridicată de azot (N) îi acordă un loc prioritar în utilizarea în agricultură. Este un îngrășământ care nu lasă reziduuri în sol, are acțiune lentă, putând fi folosită pe toate tipurile de sol și are un rol semnificativ în fertilizarea și dezvoltarea sănătoasă a următoarelor culturi: porumb, secară, ovăz, mei, grau, orz, rapiță, in, soia, ricin, floarea-soarelui, pomi fructiferi si legume.
Transformarea biochimică a ureei are loc cu ajutorul microorganismelor nitrificatoare, adică a enzimelor de urează prezente în număr mare în sol și care sunt responsabile de conversia substanței în azot. Procesul poartă numele de hidroliză enzimatică și se desfășoară în decursul a 1-3 zile de la momentul în care ureea a fost administrată la nivelul culturii. După cele 3 zile, se poate observa debutul procesului de fotosinteză a plantei. Aceasta își schimbă coloritul, semn că are loc metabolizarea substanței.
Într-un sol sănătos, bine aerat și echilibrat, ionii amoniu încep să se fixeze de particulele cu sarcină negativă din sol, iar azotul devine liber pentru plantă, fie sub forma sa de ion amoniu, fie ca nitrat. Important de știut este faptul că hidroliza enzimatică a ureei duce la volatilizarea amoniacului și la pierderea unei cantități importante de azot dacă nu sunt respectate condițiile optime pentru aplicarea ureei.