Boli periculoase la cultura de ceapă

Putregaiul moale al bulbilor

Plantele infectate au coletul moale îna­inte de recoltare. În secţiune frunzele sunt brunificate şi hidrozate. Bulbii afectaţi putrezesc şi capătă un miros neplăcut. Pa­gubele sunt importante în timpul păstrării. Agentul patogen se transmite prin resturile vegetale de la un an la altul. În condiţii de câmp, agentul patogen apare rar, doar în condiţii de precipitaţii repetate şi temperaturi reduse media calendaristică multianuală. Alternanţa perioadelor ploioase cu cele secetoase favorizează apariţia bolii. În timpul păstrării, pentru a limita înmulţirea rapidă a bacteriilor, se menţine constantă umiditatea aerului, iar tempera­tura nu trebuie să depăşească 15-20 °C. Prevenirea şi combaterea se realizează prin rotaţia culturilor de 3 ani, uscarea corespunzătoare şi sortarea bulbilor înain­te de depozitare.

Mana cepei

Este cea mai periculoasă boală a cepei. Atacul apare pe frunze sub forma unor pete alungite, gălbui-bruni, după care apare puful cenuşiu-violaceu format de fructificaţiile ciupercii. Atacul de pe frun­ze trece şi pe bulbi, se localizează în par­tea apicală şi produce putrezirea în timpul depozitării. În anii ploioşi şi verile relativ calde, evoluţia ciupercii este viguroasă, iar frecvenţa atacului se poate apropia de valoarea maximă. Pre­venirea apariţiei bolii se realizează prin ar­derea resturilor vegetale, rotaţia culturilor şi utilizarea de bulbi sănătoşi. Combate­rea manei se face în timpul perioadei de vegetaţie, care limitează evoluţia atacului.