Particularitățile virusului ofilirii pătate a tomatelor

Virusul ofilirii pătate a tomatelor (Tomato spotted wilt virus – TSWV) are un cerc foarte mare de plante gazdă. Dintre speciile de legume sunt ata­cate în principal tomatele, ardeiul gras, pătlăgelele vinete, cartoful şi varza.

Principalii vectori ai virusului sunt tripşii (Frankliniella occidentalis şi Thrips tabaci). Transmiterea este de tip persistent circulativ şi propagativ. Virusul poate fi “achiziţionat” numai de larvele de vârsta a I-a şi este transmis de larvele de vârsta a Il-a şi de adulţi. De la un an la altul virusul rezistă în pupele sau tripşii maturi care iernează, precum şi în plantele de cultură şi buruie­nile gazdă, bianuale sau perene.

Dintre măsurile de combatere se amintesc: eliminarea plantelor cultivate, ata­cate şi spontane, utilizarea materialului de plantare liber de virus, acoperirea serelor şi solariilor cu plase speciale care împiedică pătrunderea dăunătorului în interior, plantarea timpurie și nu în ultimul rând cultivarea hibrizilor şi soiurilor rezistente.

Tratamentele chimice intensive s-au dovedit cele mai eficace, combaterea şi eradicarea tripşilor sunt însă dificil de realizat, datorită creşterii rezistenţei vec­torului la insecticide şi prezenţei acestuia inclusiv pe plante din flora spontană.

Virusul nu poate fi combătut eficient la culturile protejate, unde este răspândit de tripşii purtători maturi. Din cauza multiplicării virusului în vector, tripşii adulţi infectaţi pot migra pe alte gazde situate la distanţe mari, pe care le pot infecta prin înţepături scurte înainte de a fi combătuţi prin tratamente chimice.