În opinia cercetătorului buzoian, motivele pentru care ar trebui să cultivăm şi să consumăm legume româneşti sunt: rusticitatea care conferă soiurilor autohtone un răspuns productiv bun chiar și în condiţiile practicării unor tehnologii mai puțin performante; forma, culoarea şi mărimea fructelor, care sunt pe placul consumatorilor (de exemplu ardeiul gras de culoare galbenă, mărimea pătlăgelelor vinete, gradul de îndesare al căpăţânilor de varză şi grosimea frunzelor acestora, şi multe altele); calităţile nutriţionale inconfundabile și mai ales calităţile gustative.
Astfel, mărarul şi pătrunjelul de frunze, au aromele obişnuite, ardeiul gras românesc are un gust şi o aromă specifică, la fel şi în cazul ţelinei de rădăcină, a sfeclei roşii, a morcovului sau a gogoşarului. De asemenea nu este persoană care să nu fi remarcat gustul deosebit al tomatelor româneşti de grădină, de vară-toamnă. Tomatele noastre sunt suficient de dulci cât să simţi că sunt şi puţin acrişoare, adică au un raport zahăr/aciditate foarte echilibrat, caracteristică în primul rând de soi.
“Legumele romaneşti”, a subliniat Costel Vînătoru, “au fost obţinute de cele mai multe ori fără a se utiliza tehnologii genetice moderne. Soiurile autohtone prezintă o diversitate naturală a fructelor şi, ca atare, o uniformitate mai redusă comparativ cu soiurile din import. Este greu de menţinut gustul şi aroma, pentru că acestea sunt caracteristici de calitate. Amelioratorii din întreaga lume s-au concentrat pe îmbunătăţirea laturii productive. Ca un ameliorator să obţină soiuri productive, soiuri cu gust şi aromă de calitate, să obţină varietăţi cu rezistenţă la boli şi dăunători, cu rezistenţă la stresul termo-hidric, toate în acelaşi timp, este aproape imposibil. Este greu să pui toate aceste proprietăţi sau însuşiri într-o creaţie biologică”.
„Tehnologia aplicată influenţează intensitatea gustului la diverse specii de legume. Legumele din câmp sunt mai gustoase decât cele obţinute în solarii, în sistem intensiv. Totuşi, trebuie să recunoaştem că există o oarecare depreciere a calităţii legumelor, la nivel mondial, datorită schimbărilor climatice. Şocurile termice perturbă ritmul de creştere şi dezvoltare a plantelor. Marea problemă, mai ales pentru legumele din câmp, se înregistrează vara, când arşiţa provoacă grăbirea fenofazelor. Plantele parcurg prea repede anumite etape de creştere şi mai ales de dezvoltare. Are loc o coacere forţată şi gustul este depreciat. La tomate, de multe ori, fructele prezintă arsuri la suprafaţa pieliţei. Apar pete pe fructe care cu timpul se necrozează. Pe de altă parte, grăbirea maturării determină apariţia unei gelatine verzui în fruct sau un cerc albicios în calota fructului”, a concluzionat cercetătorul Costel Vînătoru.
Fii primul care comentează